Parma lui Cristi Chivu a dat marea lovitură în faţa campioanei en-titre, Inter. Echipa românilor a fost condusă la pauză, scor 0-2, dar a reuşit să revină în repriza secundă şi să scoată un punct mare în lupta pentru evitarea retrogradării.
Unul dintre oamenii cei mai buni ai lui Cristi Chivu din meciul cu Inter a vorbit despre relaţia pe care o are cu noul tehnician al celor de la Parma.
Cristi Chivu, lăudat de jucătorul Parmei
Jacob Ondrejka a fost un om important pentru Cristi Chivu în meciul cu Inter, scor 2-2. Suedezul a reuşit egalarea, după un şut deviat, în minutul 69. La finalul disputei, nordicul a vorbit despre relaţia cu antrenorul său. L-a lăudat la scenă deschisă pe Chivu.
”(n.r. cum este relația cu Chivu?) Foarte bună, vorbește bine și engleza și mă ajută foarte mult să mă integrez în grup”, a spus Ondrejka despre român, conform tuttomercatoweb.com.
Jakub Ondrejka a început ca rezervă partida cu Inter. Cristi Chivu l-a introdus pe teren în minutul 54 şi după 15 minute a reuşit egalarea pentru Parma. Jucătorul suedez abia a venit la Parma. Echipa de pe Ennio Tardini la achiziţionat în iarnă, de la Antwerp pentru 7 milioane de euro. Pentru suedez, golul marcat în poarta Interului a fost primul în tricoul celor de la Parma. În acest moment, echipa lui Cristi Chivu se află pe locul al 16-lea în Serie A, cu 27 de puncte. Are 4 puncte mai mult ca cei de la Empoli, prima echipă aflată pe loc retrogradabil, cu 7 etape rămase de disputat din acest sezon. Empoli are însă un meci mai puţin disputat.
Cristi Chivu, inspirat la pauza meciului cu Inter
Cristi Chivu a schimbat repede, la pauză. A făcut 3 mutări, dar a schimbat şi modulul tactic al echipei sale. S-a văzut în partea secundă, când Parma a marcat de două ori şi a câştigat un punct în faţa campioanei en-titre. Nota 7 a primit Cristi Chivu de la Tuttomercatoweb. Acelaşi calificativ l-au primit şi marcatorii celor două goluri. Curajos și vizionar au fost cuvintele laudative la adresa tehnicianului celor de la Parma.
”A început meciul într-un 4-3-3, dar apoi a schimbat într-un 3-5-2, în oglindă, pentru a-i bloca pe lateralii lui Inter.
Nu a funcționat prea bine și la începutul părții secunde a făcut trei schimbări, iar după câteva minute a făcut-o și pe a patra. Sunt schimbările care în mod clar au redeschis meciul. E curajos și vizionar”, au scris italienii despre Cristi Chivu.
- E oficial! Rapid, meci cu Genoa! Când se va disputa partida între cele două echipe patronate de Dan Şucu
- Transferul momentului: fotbalistul cu 35 de trofee semnează în Serie A
- Primele bătăi de cap pentru Chivu în acest sezon! Anunțul făcut de Gazzetta dello Sport: „E un mister! 40 de milioane de euro!”
- A venit raportul medicilor în cazul lui Daniel Maldini, după ce a fost acuzat de consum de alcool şi de droguri
- Dezastru pentru Dan Şucu! Genoa, înfrângere cu o „rivală” la evitarea retrogradării. Ce s-a întâmplat cu Bîrligea































