Luka Modric a dezvăluit motivul pentru care a semnat cu AC Milan la 39 de ani: “A fost clar din primul moment”

Publicat: 17 iulie 2025, 9:19 / Actualizat: 17 iulie 2025, 11:10

Comentarii
Luka Modric a dezvăluit motivul pentru care a semnat cu AC Milan la 39 de ani: A fost clar din primul moment

Luka Modric / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

O mutare care a surprins. A surprins. A sedus. Dar care nu a lăsat pe nimeni indiferent. La 39 de ani, neobositul Luka Modric a ales să se alăture echipei AC Milan după treisprezece sezoane petrecute la Real Madrid, deoarece dorea „să rămână în Europa şi să continue să joace fotbal de performanţă”, a explicat el miercuri, potrivit AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Sunt fericit să fiu aici şi abia aştept să încep o nouă aventură. Am vrut să rămân în Europa, să continui să joc fotbal de performanţă. Am avut şi alte oferte, dar când a apărut Milan, pentru mine a fost clar din primul moment”, a declarat Modric pentru postul de televiziune al noului său club.

Luka Modric, după ce a semnat cu AC Milan: “Încă sunt înfometat”

„Milan este unul dintre cele mai mari cluburi din Europa. Milan nu se poate mulţumi cu mediocritatea şi trebuie să aibă cele mai mari obiective posibile: să câştige titluri, să concureze cu cele mai bune echipe din lume. De aceea sunt aici”, a continuat el.

Modric a semnat un contract pe un an, valabil până în iunie 2026, cu opţiune pentru încă un sezon, cu AC Milan, care a terminat pe un dezamăgitor loc 8 în campionat şi nu va juca în competiţiile europene.

Croatul a câştigat cu Real Madrid şase Ligi ale Campionilor, patru LaLiga, două Cupe ale Regelui şi cinci Supercupe ale Spaniei. „Nu sunt niciodată mulţumit, vreau mereu mai mult”, a avertizat el. „Când ai simţit această senzaţie (de a câştiga), vrei să o simţi şi mai mult. Încă sunt înfometat, încă am poftă”.

Reclamă
Reclamă

Pentru a explica longevitatea sa, Modric, care va împlini 40 de ani la 9 septembrie, a estimat că „cel mai important lucru este dragostea pentru joc, pentru fotbal”: „Este ceea ce încă am, ceea ce încă simt în suflet, acea flacără. Asta mă motivează (…) nu există niciun secret, doar pasiunea, dragostea pentru fotbal”.

Vicecampionul mondial din 2018 şi-a amintit şi de copilăria marcată de Milan: „Când eram copil, urmăream mult campionatul italian, Milan era echipa mea preferată”, a povestit el. „Pe vremea aceea, în Croaţia, urmăream mult Milanul pentru că era unul dintre cele mai populare cluburi din lume. Şi pentru că acolo juca Zvonimir Boban, care era idolul meu”, a concluzionat el, referindu-se la compatriotul său care a purtat tricoul rossonero între 1992 şi 2001.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va avea mai multe goluri marcate la Mondiale la finalul World Cup 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:43

LIVE VIDEOCehia – Africa de Sud 1-1, LIVE pe Antena 1 şi AntenaPLAY. “Bafana Bafana” egalează de la 11 metri

20:39

Tidiane Keita a fost transferat de CFR Cluj. Unde pleacă şi câţi bani câştigă ardelenii

20:32

Surpriză uriașă la WTA Berlin! Elena Rybakina, eliminată clar în optimi

20:18

Primul transfer oficial la FCSB! Cine este Ronny Labonne

20:11

Bayern Munchen l-a transferat pe colegul lui Dennis Man! A marcat și împotriva Braziliei la Cupa Mondială

19:56

Federația din Brazilia a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu Neymar

1 FCSB, transfer nou! Jucătorul vine direct la reunire și acoperă un post deficitar 2 Gigi Becali s-a răzgândit! Nu-i mai prelungeşte contractul. O nouă plecare de la FCSB 3 Nuno Campos a decis: 2 jucători de la Dinamo, liberi să se transfere 4 Rapid l-a transferat pe Tobias Christensen. Unde a plecat şi câţi bani încasează Şucu 5 Imaginea care spune totul! Reacţia genială a lui Erling Haaland după hattrick-ul lui Lionel Messi la Cupa Mondială 2026 6 Tragerea la sorți pentru turul 2 preliminar din Conference League. Cu cine joacă CFR Cluj și FCSB
Citește și