AS Roma a anunțat oficial transferul lui Rodrigo Mora de la FC Porto, unul dintre cei mai promițători tineri jucători portughezi în acest moment. 25 de milioane de euro a plătit Roma pentru jucătorul de 19 ani, însă doar pentru 50% din drepturile federative.
Mora și-a ales deja numărul pe care îl va purta la AS Roma: 86, cel pe care îl purta și la Porto.
AS Roma, reușită unică
Vestea alegerii făcute de Mora vine și cu o performanță unică în fotbal. Clubul italian se poate lăuda că a avut în istoria clubului cel puțin un jucător care să poarte toate numerele disponibile, de la 1 până la 99.
86 era singurul care lipsea. Iar pe listă se află și un jucător român, care a trecut și pe la FCSB sau Viitorul. Adrian Stoian, jucător crescut la școala lui Gică Popescu și care a fost luat de Roma când a împlinit 18 ani. El a purtat numărul 39 la Roma, club la care a fost legitimat între 2009 și 2012. Ulterior, el a trecut pe la diferite cluburi din Italia precum Pescara, Bari, Chievo, Genoa sau Crotone. În 2019 a jucat și două partide pentru FCSB. Ultimul său club din carieră a fost Chindia Târgoviște, pentru care a jucat în 2021 și apoi s-a retras din fotbal.
AS Roma squad numbers 1-99
After the signing of Rodrigo Mora, who took squad number 86, Roma became the first team to complete the set.
📸 @asromainside pic.twitter.com/UaZsJ4pyhP
— They Think Kits All Over (@TheyThinkKits) August 20, 2026
- Ce lovitură a dat Cristi Chivu: fotbalistul lui Liverpool s-a înțeles cu Inter! Transfer de 35 de milioane de euro
- Probleme pentru Cristi Chivu la Inter, înainte de debutul în noul sezon. Ce se întâmplă cu noul transfer
- Hakan Calhanoglu, uimit de Cristi Chivu: „Pentru el, fotbalul nu mai e important, ce contează eşti tu ca persoană”
- Momente teribile pentru un jucător din Serie A! Internat la ATI după ce a fost la un pas să se înece în piscină
- Cristi Chivu, asalt final pentru un jucător din Premier League: „El face tot posibilul să ajungă la Inter”

































