AC Milan, una dintre forţele din Italia care şi-a manifestat interesul pentru transferul lui Radu Drăguşin, a decis să se retragă din cursa pentru fundaşul român.
Potrivit calciomercato.com, AC Milan consideră preţul uriaş cerut de Genoa pentru Drăguşin mult prea mare, aşa că s-a hotărât să se reorienteze. Drăguşin le-a mai atras atenţia, din Italia, celor de la Napoli şi de la AS Roma.
Una dintre forţele din Italia care îl dorea pe Radu Drăguşin a luat decizia finală în privinţa internaţionalului român!
Milan va încerca să îl aducă pe internaţionalul polonez Jakub Kiwior (23 de ani), în prezent la Arsenal. Italienii îl vor momentan împrumut, până în vară, pe polonez.
Kiwior este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 25 de milioane de euro. Aceasta este şi suma pe care Arsenal i-a plătit-o formaţiei italiene Spezia în luna ianuarie a acestui an, pentru a-l aduce pe polonez la Londra.
Kiwior e în general rezervă în Premier League, adunând numai 6 prezenţe în campionat pentru Arsenal în acest sezon. În toate competiţiile, polonezul a jucat în 12 partide.
Kiwior a îmbrăcat de 19 ori tricoul naţionalei Poloniei, marcând şi un gol. A jucat pentru toate naţionalele Under ale Poloniei, începând cu cea U16 şi terminând cu cea U21.
Este un jucător versatil, putând evolua atât în centrul defensivei, cât şi fundaş stânga. Kiwior poate fi folosit şi ca mijlocaş defensiv.
O nouă echipă din Premier League a intrat în cursa pentru transferul lui Radu Drăguşin! Anunţul presei din Anglia
O nouă echipă din Premier League a intrat în cursa pentru transferul lui Radu Drăguşin. Presa din Anglia a făcut anunţul, dezvăluind că Tottenham este cu ochii pe internaţionalul român.
Radu Drăguşin este titular indiscutabil la Genoa şi evoluţiile sale extrem de solide au atras atenţia mai multor cluburi de top. După ce s-a zvonit că Newcastle şi Manchester United îl monitorizează pe fundaşul central, Tottenham este ultimul club care a intrat în cursa pentru semnătura fundaşului român.
Conform presei din Anglia, interesul lui Tottenham pentru Radu Drăguşin este unul real. Londonezii vor să-şi întărească defensiva, şi au pus ochii pe fundaşul român de 21 de ani, care evoluează la Genoa.
„Clubul din nordul Londrei este dornic să-și întărească apărarea, iar scouterii au identificat țintele de top.
Drăgușin, care se află în prezent la clubul din Serie A Genoa, a atras atenția scouterilor de la Tottenham prin evoluțiile sale impunătoare. El mai are contract cu Grifonii până în 2027, iar interesul celor de la Spurs este unul real”, au notat cei de la footballtransfers.com.
De asemenea, pe lângă Radu Drăguşin, Tottenham este cu ochii şi pe Jarrad Branthwaite. Fundaşul central englez evoluează la Everton, iar pentru un transfer al acestuia, oficialii lui Spurs trebuie să plătească suma de 80 de milioane de euro.
Recent, Fabrizio Romano a anunţat că oficialii lui Newcastle au fost la mai multe meciuri ale celor de la Genoa, pentru a-l vedea la treabă pe Radu Drăguşin. Fundaşul român mai are contract cu „grifonii” până în vara lui 2027, fiind evaluat, conform site-urilor de specialitate, la 10 milioane de euro.
- AC Milan se retrage din cursa pentru Radu Drăguşin
- “Rossonerii” vor să îl împrumute, în schimb, pe Jakub Kiwior, fundaşul lui Arsenal
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Probleme pentru Cristi Chivu la Inter, după ce Italia a ratat World Cup 2026. Italienii sunt convinşi: “Asta va trebui să facă”
- Urmașul lui Cristi Chivu la Inter? Ce decizie a luat conducerea clubului italian
- Continuă conflictul de la Napoli. Rivala la titlu a lui Inter ar putea să-l excludă din lot pe Romelu Lukaku
- Scandal uriaş în Italia, după ce Inter şi AC Milan au cumpărat San Siro. Nouă persoane, acuzate de corupţie
- Romelu Lukaku a rupt tăcerea, după ce a primit ultimatum de la Napoli: „Nu vreau nimic mai mult”

































