Directorul sportiv al alb-roșiilor a ținut să asigure că s-a făcut deja un plan pentru o lungă perioadă de timp. Rufo Collado a anunțat una dintre deciziile importante luate de conducere.
Spaniolii de la Dinamo s-au apucat de învățat limba română
"Jucătorii spanioli vor face cursuri de limba română. Unii deja au început, dar când ne vom muta în noile birouri va exista un plan foarte clar pentru jucători. Nu doar pentru jucători, ci și pentru cei din conducere, care le vor putea vorbi celor de la academie, copiilor, vor explica mai multe teme, de nutriție, chestii de psihologie. Avem multe lucruri de făcut. Și vrem să le facem pas cu pas pe toate. Și bine", a declarat Rufo Collado pentru GSP.
Dinamo a făcut 14 transferuri în startul acestui sezon. Cosmin Contra a adus nu mai puțin de șase jucători spanioli. Este vorba de portarii Tomas Mejias Osorio și Rene Roman Hinoho, dar și de Isma Lopez, Juan Camara, Borja Valle și Aleix Garcia.
"Câinii roșii" ocupă locul 14 în Liga 1. Au înregistrat o singură victorie în această ediție de campionat, 3-1 cu Gaz Metan Mediaș.
- 14 jucători a transferat Dinamo
- Alb-roșiii au o singură victorie stagională
- Reacția avută de directorul sportiv al "câinilor"
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Constantin Grameni rămâne cu picioarele pe pământ, după ce Rapid a urcat pe primul loc: „După 40 de etape să fim acolo”
- Daniel Pancu amenință granzii Ligii 1 după ce Rapid a devenit lider: „Echipa va avea forță și mai mare”
- „Îi ceri patronului o primă?” Răspunsul savuros dat de Andrei Şucu, după ce a marcat în premieră pentru Rapid
- Bogdan Andone, tiradă la adresa arbitrajului după eșecul cu Rapid: „Liniile le calibrează cum vor ei”
- Andrei Şucu, primul gol marcat la Rapid. Cum au reacţionat părinţii Dan Şucu şi Diana


































