Coechipierii lui Ianis Hagi au participat ilegal la o petrecere. Aceştia au fost "săltaţi" de poliţişti şi au fost băgaţi în izolare. S-au împărţit şi amenzi, iar cazul este anchetat la cel mai înalt nivel.
Steven Gerrard: "Am fost dezamgăti de ultimele evenimente"
"Bongani Zungu, Nathan Patterson, Calvin Bassey, Dapo Mebude şi Brian Kinnear sunt jucătorii în cauză. În primul rând, trebuie să recunoaștem că cinci dintre jucătorii noștri au fost implicați într-o încălcare a reglementărilor Covid. Toţi cei care reprezentăm acest club suntem cu adevărat dezamăgiți. Situaţia va fi rezolvată pe plan intern.
Jucătorii vor fi amendați și suntem în dialog cu Guvernul pentru a găsi o soluție în ceea ce îi privește pe aceşti băieți. Au fost excluşi din echipă deocamdată, pe o perioadă scurtă de timp în care sunt izolaţi. Voi purta o discuţie față în față cu ei când mi se va permite acest lucru.
Nu vom lăsa acest caz să ne afecteze ca şi grup. Sunt încântat de jucătorii pe care îi am la dispoziţie. Am fost dezamăgit de ultimele evenimente, dar încerc să mă concentrez asupra lucrurilor importante şi să pregătesc echipa pentru meciul important cu Antwerp", a declarat Steven Gerrard pentru Rangers TV, citat de Daily Mail.
Ce au anunţat poliţiştii după scandalul de la Rangers
“Am primit o sesizare despre o petrecere la o proprietate pe strada Hayburn Lane, Glasgow. Apelul a fost primit la ora 13, duminică, 14 februarie. Ofițerii au intervenit imediat. Persoanele respective au încălcat regulile de protecție sanitară împotriva Covid-19”, a declarat un reprezentant al poliției scoțiene.
- Anunţul făcut de antrenorul liderului din Scoţia
- Ce s-a întâmplat la echipa lui Ianis Hagi
- Suedia - România e live pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, vineri, de la ora 21:45
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Virgil van Dijk vrea să-i strice debutul lui Jurgen Klopp la naţională: „Să-l facem să piardă”
- La 19 ani, Lamine Yamal şi-a stabilit obiectivele îndrăzneţe ale carierei. Printre ele, 6 Baloane de Aur!
- Decizia luată de Hansi Flick, după ce un jucător s-a accidentat pentru două luni! Mutarea pregătită de german
- Gică Hagi schimbă sistemul! Daniel Pancu l-a dat de gol pe ”Rege”: „Așa va juca”
- Ce a spus Lewandowski despre România, înaintea duelului cu tricolorii din Liga Naţiunilor! A vorbit şi despre retragere



































