Închide meniul

Super Liga Europei | Primele cluburi care vor să se retragă din competiţie. Anunţul neaşteptat făcut de presa din Anglia

Antena Sport Publicat: 20 aprilie 2021, 14:32

Comentarii
Super Liga Europei | Primele cluburi care vor să se retragă din competiţie. Anunţul neaşteptat făcut de presa din Anglia

Chelsea şi Manchester City ar vrea să se retragă din Super Liga Europei, după reacţia dură a fanilor

Presa engleză a scris, marţi, că două cluburi din Premier League intenţionează să iasă din proiectul Superligii europene, după reacţia suporterilor lor, scrie news.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Manchester United, Manchester City, Arsenal, Chelsea, Tottenham şi Liverpool sunt cluburile engleze aflate între cele 12 grupări fondatoare ale proiectului superligii.

The Times notează că unul dintre ele, pe care nu-l numeşte, se gândeşte foarte serios la retragerea dintre fondatori, iar The Guardian merge mai departe şi scrie că Manchester City şi Chelsea ar fi echipele care s-ar răzgândi.

Manchester City şi Chelsea ar putea renunţa la Super Liga Europei

The Guardian precizează, de asemenea, că opozanţii Super League consideră că mai puţin de jumătate din cluburile fondatoare sunt "fanatice" ale competiţiei, celelalte urmărind în principal partea financiară sau au aderat pentru că se temeau să nu rateze ceva.

Manchester City şi Chelsea ar face parte din această a doua categorie şi, prin urmare, ar fi mai mult influenţate de presiunea publicului şi a autorităţilor.

Reclamă
Reclamă

Grupurile de fani ale tuturor celor şase cluburi engleze implicate în proiect se opun puternic Superligii europene. Grupul de suporteri Spirit of Shankly (SOS) al echipei Liverpool a precizat că este "îngrozit" de decizia Fenway Sports Group, proprietarul american al clubului.

"FSG a ignorat fanii în căutarea lor implacabilă şi lacomă de bani. Fotbalul este al nostru, nu al lor. Clubul de fotbal este al nostru, nu al lor", a menţionat SOS, într-o postare pe reţelele de socializare.

Chelsea Supporters' Trust a numit această mişcare "de neiertat" şi a afirmat că membrii săi şi "suporterii fotbalului din întreaga lume au experimentat trădarea supremă".

Reclamă

Arsenal Supporters' Trust a numit acordul clubului de a se alătura grupului celor 12 drept "moartea lui Arsenal ca instituţie sportivă”.

Clubul Oficial al Suporterilor formaţiei Manchester City a precizat că această mişcare a arătat că "persoanele implicate au zero respect faţă de tradiţiile jocului”, adăugând că este "hotărât să lupte împotriva acestei Superligi propuse".

Manchester United Supporters' Trust a menţionat anterior că propunerile sunt "complet inacceptabile", iar ESL (n.r. -European Super League) "merge împotriva a tot ceea ce fotbalul şi Manchester United ar trebui să reprezinte".

Tottenham Hotspur Supporters' Trust spune că ESL este un "concept condus de avaritate şi interes personal în detrimentul valorilor intrinseci ale jocului pe care îl considerăm atât de drag".

Super Liga Europei, fondată de 12 dintre marile cluburi ale continentului

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.

"Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare. Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.

Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.

Înainte ca iniţiativa celor 12 să fie făcută publică oficial, UEFA a reacţionat dur, printr-un comunicat comun, semnat şi de federaţia engleză, Premier League, federaţia spaniolă, LaLiga, federaţia italiană şi Lega Serie , precizând că jucătorii care ar urma să participa la o astfel de superligă ar putea fi suspendaţi din competiţiile internaţionale organizate sub egida forului european şi a FIFA.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:19 21 oct.
“Continuaţi cu Mandorlini?” Anunţul noului preşedinte de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan!
23:53
Lumea sportului în stare de șoc! A murit la doar 29 de ani
23:53
“Viciere de rezultat” Golul cu care Petrolul a învins-o pe CFR Cluj trebuia să fie anulat!
23:24
Anunţul lui Eugen Neagoe despre Mandorlini, după ce a fost implicat într-un conflict cu antrenorul CFR-ului
23:22
UPDATEMoment şocant! Jucătorul CFR-ului a spart un laptop în timpul meciului cu Petrolul. Reacția fotbalistului
23:10
Scandal între Andrea Mandorlini şi Eugen Neagoe! S-au îmbrâncit pe gazon! Arbitrii au intervenit
1 BREAKING NEWSLovitură cumplită pentru CFR Cluj! Louis Munteanu, out înaintea meciului cu Petrolul 2 Gigi Becali a făcut anunţul: 3 jucători sunt OUT din lotul FCSB, după ruşinea cu Metaloglobus 3 Gata! Pleacă Charalambous și Pintilii de la FCSB? Gigi Becali a făcut anunţul oficial 4 Andrei Vlad şi-a cerut singur schimbarea după ce a luat 4 goluri: “A cedat psihologic” 5 Reacţia oficială după ce Mihai Stoica a anunţat ce transfer spectaculos pregăteşte FCSB 6 Cristi Chivu, lăudat din nou de marele Fabio Capello: “Este foarte spectaculos de privit. A rezolvat cel mai important lucru”
Citește și