Închide meniul
VIDEO

Avertismentul lui Gică Hagi pentru Denis Alibec şi Tudor Băluţă: “Nu joacă numele!”. Anunţul făcut de “Rege” înainte de Farul – FC U Craiova 1948

Iulian Focșăneanu Publicat: 16 iulie 2022, 18:51

Comentarii
Avertismentul lui Gică Hagi pentru Denis Alibec şi Tudor Băluţă: Nu joacă numele!. Anunţul făcut de Rege înainte de Farul – FC U Craiova 1948

Gică Hagi, la conferinţa de presă a Farului / Hepta

Gică Hagi a transmis un mesaj categoric la conferinţa de presă care a avut loc înainte de Farul – FC U Craiova 1948, din prima etapă a Superligii. “Regele” i-a avertizat pe nou-veniţii Denis Alibec şi Tudor Băluţă că nu au asigurat locul în echipa de start.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Farul a fost “campioana” transferurilor în această vară şi a adus jucători pe bandă rulantă. Transferul lui Alibec a fost oficializat joi. Atacantul era în negocieri şi cu Rapid, dar a preferat să se întoarcă la Constanţa.

Avertismentul lui Gică Hagi pentru Denis Alibec şi Tudor Băluţă

Lui Denis (n.r. Denis Alibec), lui Băluță (n.r. Tudor Băluţă) și celorlalți care au venit le trebuie timp să se adapteze. Nu vor juca numele, am vorbit cu ei și le-am spus că istoria se scrie pe teren, nu numele contează. Trebuie să îi aducem în condiție fizică, mentală foarte bună, pentru a reuși să dea randamentul pe care ni-l dorim noi. Nu e ușor să joci la Farul.

Ei sunt deschiși și sper să facem o treabă bună împreună. Pe toate compartimentele arătăm extrem de bine, dar mă feresc să vorbesc, trebuie să demonstrăm. Jucătorii aduși au un nume, dar încă nu sunt la capacitate maximă, la ce ne dorim noi.

Am adus jucători pe care îi cunosc, alături de care am lucrat înainte, care au făcut performanță și au câștigat campionate. Sper să îi aduc la acel nivel“, a declarat Gică Hagi la conferinţa de presă.

Reclamă
Reclamă

Denis Alibec (de la Kayserispor), Tudor Băluţă (de la Brighton), Dragoș Nedelcu (de la FCSB), Gabriel Torje (de la Dinamo), Vlad Morar (de la Dinamo), Romario Benzar (de la Lecce), Alexandru Buzbuchi (ultima oară la Gaz Metan), Kevin Doukoure (de la Tabor Sezana), Jeremy Corinus (de la Academica Clinceni) și Ayrton Mboko (de la Academica Clinceni) sunt jucătorii transferaţi de Hagi în această vară.

Antrenorul Farului vrea un start perfect în noua ediţie de campionat. Ştie că nu va avea viaţă uşoară împotriva Craiovei lui Adrian Mititelu.

Hagi: “Toţi dobrogenii îşi doresc o echipă campioană”

Suntem la început de campionat, sperăm să arătăm foarte bine la primul meci acasă, unde unicul obiectiv acela de a câștiga 3 puncte, tehnic să ne impunem și să impunem ritmul jocului. Întâlnim un adversar care a suferit puține schimbări, doar la zona staff-ului.

Reclamă

Suntem pregătiți să câștigăm acest meci. Adversarul are omogenitate, are un orgoliu. Adversarul vine din Oltenia și știți că oltenii au acea mândrie a lor. Sperăm să fim mai buni ca ei în teren.

Sper ca acest proiect de 5-10 ani de la Constanța să se realizeze, pentru că toți constănțenii, toți dobrogenii își doresc o echipă campioană. Orașul e puternic, iar eu de asta sunt aici, pentru a încercat să facem ca acest proiect să fie stabil și puternic“, a spus “Regele”.

Denis Alibec vrea să se bată la primele locuri din Superliga după revenirea la Farul

Chiar dacă nu l-a avut ca antrenor în prima perioadă petrecută la Farul, Alibec este sigur că „Regele” îl va ajuta enorm în încercarea de a reveni la forma din trecut.

Mă bucur că sunt sunt din nou acasă și sperăm să facem un sezon bun. Sper să am din nou un sezon foarte bun, dar nu cred că voi mai prinde un transfer așa de mare (n.r. – precum cel de la Inter) pentru că am și eu o vârstă. Dar cu siguranță voi face totul să fim acolo sus.

În primul an (n.r. – la Farul) am dat gol la debut și m-am simțit foarte bine. Erau și suporterii alături de noi și a fost ok. Larie e mai bătrân ca mine (râde), mă bucur că m-am reîntâlnit cu el. Am mulți foști colegi, mulți prieteni aici și cu siguranță vom face o figură frumoasă.

O să fie un campionat greu, toate echipele s-au întărit, și-au luat jucători buni, dar eu zic că vom fi în play-off cu siguranță și, de ce nu, ne vom bate la primele locuri. M-am întors acasă și sper ca fanii să vină în număr cât mai mare la stadion.

Eu nu l-am prins antrenor data trecută, dar știu cum lucrează. Știu că îi place foarte mult fotbalul, știe aproape tot despre fotbal și cu siguranță mă va ajuta, și eu pe el, să devenim buni. Chiar am avut o perioadă mai slabă în ultimii ani și mi-aș dori să revin la forma în care eram mai demult”, a spus Denis Alibec, pentu Farul TV.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:37
Anunţul făcut de UEFA după accidentul în care şapte fani PAOK au murit
17:27
„Joga Bonito” în alb-vișiniu! Brazilianul Rapidului, detalii despre sacrificiile făcute pentru a juca fotbal
16:57
VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 28 ianuarie
16:55
Decizia luată de FRF, după accidentul din Timiș soldat cu moartea a 7 fani de la PAOK
16:50
FCSB, emoţii la TAS! Gigi Becali poate plăti 300.000 de euro după un proces deschis la Lausanne
16:29
Darius Olaru i-a dat replica lui Gigi Becali, după ședința de la FCSB: „Voi vedea dacă voi putea face ce mi-a cerut”
1 Cauza accidentului din Timiș, descoperită. Unul dintre cei trei supraviețuitori a povestit ce s-a întâmplat 2 Primul 11 al celor mai valoroşi fotbalişti din Liga 1. Liderul Craiova nu are niciun jucător. Cum arată Dream Teamul 3 “Şocant! Ce tragedie!” Reacţia presei din Grecia după accidentul şocant în care 7 fani PAOK au murit în România 4 Microbuzul în care se aflau fanii lui PAOK nu era condus de un şofer profesionist! Suporterii au condus pe rând 5 VIDEODramă în România: un microbuz cu fani ai lui PAOK, implicat într-un accident cu 7 morţi şi 3 răniţi 6 VIDEOGestul făcut de Răzvan Lucescu şi PAOK după decesul fanilor greci în accidentul din România
Citește și