Mitriţă a stat departe de casă de Crăciun. El a avut meci astăzi, în etapa a 10-a campionatului din Arabia Saudită. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alex Mitriţă, dedicaţie pentru fiica sa

Mitriţă a adus egalarea pentru Al Ahli, în minutul 55. Echipa românului a reuşit să se impună dramatic, în minutul 90+3, cu scorul de 2-1. Mitriţă i-a dedicat reuşita fiicei sale, care va împlini o lună chiar mâine. 

Fotbalistul îşi vede fiica doar prin intermediul apelurilor video. Programul încărcat şi decizia autorităţilor din Arabia Saudită, care au închis temporar graniţele, l-au ţinut departe de familie. "Mi-e dor de familia mea", a scris Mitriţă de Crăciun, lângă o poză cu soţia şi fiica sa.

Al-Ahli este a doua clasată, cu 22 de puncte, cu unul mai puţin decât Al Hilal, echipa antrenată de Răzvan Lucescu. 

Mitriţă a reuşit trei goluri şi trei pase decisive în acest sezon, în 11 meciuri.