Răzvan Lupu mergea să se întâlnească cu tatăl lui în ziua în care a salvat viaţa unei adolescente. Destinul a făcut ca el să fie în staţia de metrou unde o fată de 15 ani a vrut să îşi pună capăt zilelor.
Răzvan Lupu: "Nu mă întrebaţi cum am reuşit s-o prind atât de bine de mână şi cum am reuşit s-o trag atât de tare"
"Veneam să iau maşina de la Dristor şi în drum ne-am hotărât să luăm metroul. Totul a fost pur şi simplu pur instinct. Am reacţionat pe baza instinctului, n-am gândit, n-am stat să iau nimic în calcul. Pur şi simplu, am văzut-o pe aia mică pe şine şi m-am dus spre margine s-o trag. Nu mă întrebaţi cum am reuşit s-o prind atât de bine de mână şi cum am reuşit s-o trag atât de tare", a declarat vizibil emoţionat Răzvan Lupu.
"Dumnezeu l-a trimis în staţia de metrou în acel moment. Sunt mândru de el, mă bucur. Poate dacă ar fi întârziat puţin şi fata… automat l-ar fi tras şi pe el", a spus Dănuţ Lupu, care a izbucnit în plâns. "Gata, nu mai plânge!", şi-a rugat Răzvan tatăl.
Copila este marcată de divorţul părinţilor şi i-a cerut lui Răzvan să o ţină în braţe după ce a salvat-o. "Am observat asta la generaţiile noi, că părinţii îşi cumpără copiii şi nu le mai oferă dragoste", a mai spus fiul lui Dănuţ Lupu.
În tinereţe, Răzvan a vrut să-i calce pe urme tatălui: "Am făcut sport până la 21 de ani". "S-a lăsat datorită mie. I-am spus că trebuie să fie mai bun ca mine", a glumit Dănuţ Lupu.
- Dănuţ Lupu, mândru de fiul său
- Răzvan Lupu a salvat viaţa unei tinere de 15 ani
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- PSG – Aston Villa 2-1. Gruparea din Franța a cucerit din nou Supercupa Europei
- Pe cine a numit naţionala Emiratelor Arabe Unite selecţioner în locul lui Olăroiu
- Lovitura momentului în fotbal: legenda Barcelonei a preluat naționala Olandei
- S-a scris istorie la Supercupa Europei! Ce s-a întâmplat la duelul dintre PSG și Aston Villa
- Întrebat direct despre demitere, Filipe Coelho a răspuns înaintea returului cu finlandezii de la KuPS


































