Prima fază din preliminariile CM 2022 este aproape de final, iar UEFA a început deja să promoveze următoarele dueluri de top din Champions League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gică Hagi, vedetă pe contul de Twitter al UEFA Champions League

Într-o postare de astăzi, Gică Hagi este vedetă pe contul de Twitter al UEFA Champions League. Hagi apare cu golul marcat în septembrie 2000, în Galatasatay-AS Monaco 3-2. 

"Gheorghe Hagi de la distanţă", a fost mesajul postat de UEFA. Golul "Regelui" apare alături de o reuşită a lui Aaron Ramsey, în tricoul lui Arsenal.

Gică Hagi aşteaptă oferte pentru Radu Boboc

Gică Hagi este convins că şi jucătorii săi care au fost prezenţi la Euro U21 au lăsat o impresie excelentă. Şeful Viitorului a decis deja cine va fi următorul jucător transferat. Este vorba despre Radu Boboc, cel care a jucat în meciurile cu Olanda şi Ungaria, scrie ziare.com. Boboc şi-ar fi exprimat şi el dorinţa de a pleca. 

De asemenea, Andrei Ciobanu, şi el prezent la Euro U21, are oferte din afara ţării, mai scrie sursa citată. Ultimul transfer făcut de Hagi, Alex Măţan, a adus 1,5 milioane de euro în conturile clubului. Acesta a semnat cu Columbus Crew din MLS.