Dennis Man a povestit cum a fost primit de noii săi colegi şi de antrenorul Parmei. Fotbalistul, care a apucat să joace zece minute în eşecul cu Napoli, a declarat că s-a bucurat să îl regăsească pe Valentin Mihăilă, colegul său de la loturile naţionale.
Dennis Man: "Îmi doresc ca echipa să rămână în Serie A, voi da totul pentru acest lucru"
"Am găsit multe lucruri frumoase, sunt foarte fericit că sunt aici. Doresc să fac performanţă cu această echipă. Colegii m-au primit foarte bine, au vorbit cu mine şi au încercat să mă integreze în echipă.
Am reuşit să vorbesc de câteva ori cu Mister (n.r. D'Aversa). Ştiu că a făcut performanţe cu această echipă, nu rămâne decât să ascult de dânsul. Am numai de câştigat. A fost o plăcere (n.r. să se revadă cu Mihăilă), având în vedere că ne ştiam de mult, de la loturile naţionale. Am fost foarte fericit să mă văd din nou cu el, sunt fericit că e şi el aici cu mine.
Îmi doresc ca echipa să rămână în Serie A, voi da totul pentru acest lucru. Îmi doresc să joc cât mai multe meciuri şi să îmi ajut echipa", a spus Dennis Man.
Dennis Man: "Mutu m-a inspirat mult"
Înainte să vorbească exclusiv pentru fanii Parmei, Man a răspuns la întrebările jurnaliştilor alături de alte două achiziţii: Joshua Zirkzee şi Vasileios Zagaritis.
"Sunt român și trebuie să recunosc că Mutu m-a inspirat mult, era un idol din copilăriei mele. Acum toată lumea știe cine e Mutu, că a jucat în Italia şi câte goluri a marcat. Dacă mă întrebați pe cine aleg, atunci răspunsul meu este Mutu", a spus Man.
- Dennis Man are 22 de ani
- El este al treilea român din lotul Parmei, după Mihăilă şi Radu
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Bodo/Glimt, calificare în faza principală a Ligii! Echipa-revelație, gata de un nou sezon magic
- Adrian Mititelu amenință cu greva, în faţa sediului DNA: „Voi face circul de pe lume”
- Gigi Becali, lovit de unde nu se aştepta. Transferurile de la FCSB, făcute praf: „Muscă fără cap”
- Vor juca în grupa principală a Ligii Campionilor, la 9 ani de la înființare! Nebunie cu Istvan Kovacs la centru
- Nemţii au luat decizia în privinţa transferului lui Virgil Ghiţă la Universitatea Craiova





























