Înotătorii români Denis Popescu şi Vlad Mihalache s-au calificat, miercuri, în semifinalele probei de 100 m fluture, la Campionatele Europene de nataţie de la Paris.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Denis Popescu a fost înregistrat cu al şaptelea timp din serii, 51 sec 44/100, ceea ce reprezintă un nou record naţional de seniori, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Denis Popescu şi Vlad Mihalache, în semifinalele probei de 100 m fluture la Europene

Vlad Mihalache a reuşit al 18-lea timp, 52 sec 07/100, prinzând ultimul loc în semifinale, programate miercuri seara, de la 20:33, respectiv 20:37 (ora României).

În serii la 200 m bras, Matei-Cristian State a fost cronometrat cu al 21-lea timp (2 min 12 sec 04/100), iar Darius-Ştefan Coman a fost al 25-lea (2:12.61).

România participă cu 11 sportivi la Europenele de înot: David Popovici (100 m şi 200 m liber), Eric Andrieş (100 m, 200 m şi 400 m liber), Robert Badea (200 m fluture, 200 m şi 400 m mixt), Darius Coman (100 m şi 200 m bras, 200 m mixt), Alexandru Constantinescu (50 m, 100 m şi 200 m spate), Patrick Sebastian Dinu (50 m şi 100 m liber), Tudor Andrei Iordache (50 m, 100 m şi 200 m spate), Vlad Mihalache (50 m şi 100 m fluture), Denis Popescu (50 m şi 100 m spate, 50 m şi 100 m fluture), Andrei Proca (800 m şi 1.500 m liber), Matei-Cristian State (200 m bras, 200 m şi 400 m mixt).

Antrenori sunt Adrian Rădulescu, Bogdan Stroe, Iulia Becheru, Viorel Ciobanu, Mircea Purcaru, Gabriel Cojocaru, kinetoterapeuţi Valentin Grigoraş şi Dragoş Luscan, delegaţia condusă de preşedinta FRNPM, Camelia Potec, cuprinzându-i şi pe antrenorul federal Silviu Anastase şi pe secretarul general Matei Giurcăneanu.