David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 de metri liber de la Campionatele Europene de nataţie de la Paris. Campionul mondial şi olimpic a debutat cu dreptul în capitala Franţei, acolo unde şi-a câştigat seria fără emoţii.
Marţi dimineaţă, Popovici a obţinut cel mai bun timp din serii şi s-a calificat cu 47.13 secunde. Doar cinci înotători reușind să-și coboare timpul sub 48 de secunde în serii. Croatul Jere Hribar a fost cel mai aproape de timpul lui Popovici, înregistrând 47,80 secunde.
David Popovici i-a uimit pe francezi după debutul la Europenele de la Paris
Cei de la France TV Sport au lăudat prestaţia lui David Popovici de la Paris şi au descris în doar două cuvinte cursa de vineri dimineaţă a campionului român: „Performanţă uriaşă”, anunţând că acesta a fost al treilea cel mai bun timp al anului în proba de 100 de metri liber.
Semifinalele probei de 100 de metri liber sunt marţi seară, în jurul orei 20:30, atunci când David Popovici va reveni în bazinul de la Paris. Francezii nici nu se gândesc că Popovici va rata prezenţa în finala de miercuri seară şi se aşteaptă la o cursă mare.
Evenimentul din capitala Franţei reuneşte peste 1.000 de sportivi din 52 de ţări. România participă cu un lot de 11 înotători, în frunte cu David Popovici, care participă în probele de 100 m şi 200 m liber. De asemenea, pentru prima dată în istoria participărilor la această competiţie, România va avea reprezentanţi în toate probele individuale masculine.
- David Popovici, în semifinalele probei de 100 m liber, la Europene. Prestație de senzație în serii
- Veste uriaşă pentru David Popovici chiar înainte de debutul la Campionatele Europene
- Vlad Mihalache a stabilit al doilea record naţional într-o singură zi, dar a ratat calificarea în finală la Europene
- „Asta i-a permis să fie mai rapid”. Transformarea lui David Popovici, înainte de Europene. Antrenorul lui a dat toate detaliile
- David Popovici va concura în locul în care a obţinut victoria carierei: „Intru în apă şi mor acolo”


































