Marius Copil, invitatul lui Cătălin Oprişan la AS.ro LIVE
Jucător de tenis în circuitul ATP și component al echipei României de Cupa David, Marius Copil a început să joace tenis încă de la 7 ani.
Ajuns la 31 de ani, acesta are ca suprafață preferată hard-ul. De-a lungul carierei a obținut peste 60 de victorii la simplu. Cea mai bună clasare a fost în 2019, când a ocupat locul 56 ATP.
În cariera sa, Marius Copil a câștigat un singur titlu. Acesta a cucerit BRD Năstase Țiriac Trophy la dublu în 2015.
“Aveam doar șapte ani, când, stârnit de curiozitatea pe care fratele meu mi-a inspirat-o, am vrut să încep să joc tenis. Acesta a fost unul dintre cele mai fericite momente din viață mea, când am ținut rachetă în mâna, când am conștientizat senzația insuflată de terenul de sub picioarele mele și de soarele din spatele meu.
Familia mea m-a sprijinit în orice mod posibil. Îmi amintesc cu drag debutul meu în 2007, când am jucat contra unui tenismen cu 5 ani mai în vârstă, cu experiență suficientă în momentul respectiv, încât să pot să-l numesc un veteran”, spune Marius Copil despre începutul aventurii sale în sportul alb, potrivit mariuscopil.com.
- AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
- AS.ro LIVE este de luni până vineri, de la 10:30, pe www.as.ro/live
- Marius Copil, invitatul lui Cătălin Oprişan
- Argentina - Austria e luni, de la ora 20:00, live pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Franța - Iraq e luni spre marți noapte, de la ora 00:00, live pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Serena Williams poate reveni în tenis la 44 de ani! A primit wild card de la Wimbledon, în proba de simplu
- Irina Begu, calificare pe tabloul principal la WTA Bad Homburg! Românca, victorie în fix două ore
- Gabriela Ruse, victorie importantă în calificările pentru WTA Bad Homburg. Românca a trecut de o mare favorită
- Lovitură la WTA Berlin! Aryna Sabalenka, eliminată în semifinale. Performanță impresionantă reușită de adversara ei
- Surpriză uriașă la WTA Berlin! Elena Rybakina, eliminată clar în optimi






























