Carlos Alcaraz a câştigat duminică al cincilea titlu din acest sezon, la HSBC Championships, unde l-a învins în finală pe Jiri Lehecka.
Spaniolul de 22 de ani a luptat din greu pentru a câştiga cu 7-5, 6-7(5), 6-2 şi a obţinut al 21-lea său trofeu, al doilea la Queen’s Club, după cel din 2023.
Carlos Alcaraz a câștigat turneul de la Queen’s Club
„Acest turneu este cu adevărat special pentru mine”, a declarat Alcaraz. „Sunt fericit că am ridicat din nou trofeul. Am venit fără aşteptări, doar pentru a juca un tenis bun şi a mă obişnui cu iarba.
Am avut norocul să am aici mulţi prieteni şi membri ai familiei, care m-au făcut să mă simt foarte confortabil atât pe teren, cât şi în afara lui.”, a spus Alcaraz, citat de news.ro.
După victoria obţinută în două ore şi opt minute, Alcaraz a devenit al cincilea jucător activ care a câştigat patru sau mai multe titluri pe iarbă, după Novak Djokovici (8), Matteo Berrettini (4), Taylor Fritz (4) şi Nicolas Mahut (4).
Toni Nadal nu e sigur de o finală Sinner-Alcaraz la Wimbledon: “Iarba e o suprafaţă «perfidă»”
Turneul de la Wimbledon va începe pe 30 iunie, iar la masculin favoriţii sunt cu siguranţă Jannik Sinner şi Carlos Alcaraz, care vin după o finală fabuloasă disputată la Roland Garros. În ciuda statutului de mari pretendenţi la titlu pe care îl au cei doi, nu toţi specialiştii prevăd o finală între italian şi spaniol.
Un exemplu este Toni Nadal, fostul antrenor al legendarului Rafa, care crede că iarba este o suprafaţă care poate să îi încurce chiar şi pe cei mari.
Prezent la Mallorca, unde urmează să înceapă un turneu premergător grand slam-ului de la Wimbledon, ibericul de 64 de ani a vrut să rupă tiparele setate de alţi specialişti ai sportului. În acest sens, deşi finala Sinner-Alcaraz pare cea mai plauzibilă la All England Club, fostul antrenor al lui Rafa Nadal nu este 100% sigur de acest lucru.
Toni e de părere că un jucător care are lovituri puternice, precum Ben Shelton, poate crea surprize pe o suprafaţă precum iarba.
“În mod normal, te-ai aştepta la o finală între Sinner şi Alcaraz, dar din moment ce e un turneu de mare şlem, mereu sunt surprize. Dacă întâlneşti un Shelton sau un alt jucător care loveşte bine, orice se poate întâmpla, iar capi de serie importanţi pot cădea.
Iarba este o suprafaţă «perfidă», unde meciul poate ieşi uşor de sub control“, a spus unchiul marelui jucător spaniol, potrivit welovetennis.fr.
- Poveste fabuloasă la Roland Garros! O jucătoare venită din calificări a ajuns până în semifinale
- Sorana Cîrstea a făcut anunţul despre retragere, după parcursul excelent de la Roland Garros: “A fost un turneu grozav”
- Andreeva, declaraţie fair-play după victoria cu Sorana Cîrstea: “Trebuia să dau 200%”
- L’Equipe a lăudat-o pe Sorana Cîrstea chiar după eşecul de la Roland Garros: “Exemplară”
- Suma uriaşă pe care a adunat-o din tenis Sorana Cîrstea în 2026! S-a îmbogăţit după Roland Garros



































