Carlos Alcaraz a câştigat US Open 2022. L-a bătut pe Casper Ruud și a devenit cel mai tânăr lider ATP din istorie. La 19 ani, spaniolul s-a impus în primul său turneu de Grand Slam.
Alcaraz s-a impus cu scorul de 6-4, 2-5, 7-6 (1), 6-3, în trei ore şi 20 de minute. Datorită acestui succes, spaniolul urcă de pe locul 4 mondial pe prima poziţie în clasamentul ATP şi scrie istorie, el devenind cel mai tânăr lider ATP, la 19 ani, 4 luni și 6 zile.
Carlos Alcaraz a câştigat US Open 2022
“Este ceva la ce visam din copilărie – să fiu numărul unu în lume, să fiu campion la un Grand Slam. Am muncit foarte mult pentru asta”, a spus sportivul la ceremonia de la final.
Saltul de pe locul 4 pe locul 1 de la anunţarea clasamentului ATP o dată până la anunţarea următorului clasament ATP le egalează pe cele înregistrate doar de trei alţi spoortivi: Carlos Moya (15 martie 1999), Andre Agassi (5 iulie 1999) şi Pete Sampras (11 septembrie 2000).
The dream becomes reality.@carlosalcaraz is a Grand Slam champion. pic.twitter.com/sPFaAiVFNR
— US Open Tennis (@usopen) September 11, 2022
Carlos Alcaraz, 51 de victorii în 2022
Alcaraz a obţinut 51 de victorii în circuit în acest an, cu cinci mai multe decât Stefanos Tsitsipas, care ocupă locul doi în această privinţă. Odată cu triumful la US Open, Alcaraz a urcat pe prima poziţie în ierarhia Pepperstone ATP Live Race To Turin.
Spaniolul este primul jucător care devine lider ATP după US Open, după 2003, când performanţa a fost reuşită de antrenoruul său, Juan Carlos Ferrero. În plus, el este cel mai tânăr campion de grand slam după 2005, când tot la 19 ani performanţa a fost reuşită de Rafael Nadal la Roland Garros. La US Open, în 1990 Pete Sampras câştiga trofeul tot la 19 ani.
US Open a strâns două milioane de dolari pentru Ucraina
Organizatorii turneului US Open au anunţat că în cele trei săptămâni de eveninent s-au strâns două milioane de dolari pentru Ucraina.
Strângerea de fonduri pentru Ucraina a început în US Open Fan Week, la evenimentul Tennis Plays for Peace, şi a continuat pe parcursul turneului prin donaţii de la partenerii US Open, de la USTA, fani şi donatori privaţi.
La Tennis Plays for Peace au participat sportivii Rafael Nadal, Iga Swiatek, Coco Gauff, Daiana Iastremska, Daria Snigur şi Katarina Zavatska, dar şi Olga Savciuk şi Serghei Stahovski. Doar la acest eveniment s-au strâns 1,2 milioane de dolari din totalul de două milioane.
Toţi banii strânşi au ajuns în fondul pentru criza din Ucraina de pe platforma GlobalGiving.
- Carlos Alcaraz e cel mai tânăr lider mondial din istorie
- Spaniolul s-a impus cu 6-4, 2-5, 7-6, 6-3 în fața lui Casper Ruud
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Alexander Zverev – Ben Shelton, finala US Open 2026. Germanul a scris istorie, după calificarea în ultimul act
- S-a scris istorie la US Open: performanţă uriaşă după finala de dublu, decisă în trei seturi
- Aryna Sabalenka – Elena Rybakina e finala US Open 2026! Primele două jucătoare ale lumii luptă pentru marele trofeu la New York
- Simona Halep a felicitat-o pe Elena Rybakina, după ce s-a schimbat liderul mondial la US Open: „Bine ai venit în club”
- Sorana Cîrstea a anunţat care e jucătoarea ei favorită din circuit: „Nu are nicio slăbiciune”
































