La începutul setului secund, Medvedev a alergat pentru a returna un forehand excelent al lui Rublev şi, în momentul în care se pregătea să lovească mingea a intrat frontal în cameră de filmat, aflată pe teren.
Daniil Medvedev, aproape de o accidentare gravă. „Aproape că mi-am rupt mâna”
După câteva secunde în care Medvedev şi arbitrul s-au asigurat că nu a păţit nimic cameramanul, rusul a lovit cu piciorul puternic în cameră. „Nu face asta!”, i-a strigat arbitrul de scaun. Apoi, acesta i-a explicat că nu are puterea să scoată acea cameră de pe teren şi că va discuta imediat cu cineva aflat în măsură să facă asta.
„Aproape că mi-am rupt mâna! Scoateţi asta de aici!”, a spus Medvedev, în mai multe rânduri, înainte de a se calma. Acesta a cerut apoi intervenţia medicilor pentru un time-out. După ce a revenit, el a fost învins de conaţionalul său, în decisiv.
A fost prima victorie a lui Rublev în faţa lui Medvedev. În primele cinci întâlniri directe, el nu câştigase nici măcar un set, fiind condus până la semifinala de la Cincinnati, cu 12-0. În finală, el se va duela cu Alexander Zverev, care a trecut dramatic de Tsitsipas, 6-4, 3-6, 7-6.
- Daniil Medvedev a fost învins de Rublev, în semifinalele de la Cincinnati
- Rublev îl va întâlni în finală pe Alexander Zverev
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Jannik Sinner, anunț șoc! Liderul ATP nu va participa la US Open: „Sunt foarte trist și dezamăgit”
- Carlos Alcaraz a făcut marele anunț înainte de US Open! Cele trei cuvinte inspirate din fotbal cu care a spus totul
- Simona Halep, ironia supremă! Poza cu care l-a făcut praf pe Nick Kyrgios
- Aryna Sabalenka, eliminată în optimile de la Cincinnati
- Simona Halep nu a uitat ce a putut spune Nick Kyrgios! Mesaj dur, după ce australianul a fost testat pozitiv cu cocaină
































