Halep a revenit pe teren la aproximativ o oră și jumătate după victoria obținută în fața Laurei Siegemund. “Simo” și australianca Daria Gavrilova au câștigat în super tie-break, scor 7-6 (4), 2-6, 10-2, în fața cuplului Gabriela Dabrovski – Bethanie Mattek Sands.
Simona Halep, în sferturi la Gippsland Trophy și la dublu
Adversarele Simonei de la dublu erau cap de serie numărul trei. În sferturi, Halep va avea adversară o altă jucătoare din România.
Simona și Gavrilova le vor întâlni pe Buzărnescu și Alize Cornet. Calificarea în această fază a competiției este recompensată cu peste 4.300 de dolari. Halep și partenera ei vor primi și câte 100 de puncte WTA.
Simona Halep, victorie categorică cu Laura Siegemund
Simona Halep a învins-o cu 6-2, 6-4 pe Laura Siegemund în turul al doilea de la Gippsland Trophy. Românca şi-a anunţat principalul obiectiv pentru începutul lui 2021: câştigarea turneului de la Australian Open.
“Sunt foarte fericită să fiu înapoi aici. A trecut mult timp de când am jucat o partidă oficială aici, în luna octombrie a anului trecut. Vă mulțumesc mult, sunt fericită să mă aflu aici. Australian Open este principalul meu obiectiv, nu va fi ușor. Trebuie să muncesc în fiecare zi și să sper în continuare”, a spus Halep după victoria cu Siegemund.
Simona va juca în sferturi împotriva Ekaterinei Alexandrova. Rusoaica de pe locul 33 WTA a trecut în runda precedentă de Iga Swiatek, scor 6-4, 6-2.
- Simona Halep, zi excelentă la Gippsland Trophy
- Urmează un duel cu o altă româncă
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Schalke 04 - Real Madrid e LIVE în AntenaPLAY, de la ora 18:00
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- Sorana Cîrstea, debut cu victorie la Cincinnati! Pe cine va întâlni românca în turul al treilea
- Gabriela Ruse, un singur game în faţa noului star din WTA! Românca s-a retras la jumătatea setului secund cu Alexandra Eala
- Iga Swiatek a câştigat primul turneu din 2026! Victorie senzaţională cu Elena Rybakina, la Toronto
- Irina Begu s-a căsătorit în acest weekend cu antrenorul ei, Victor Crivoi

































