O mie de spectatori au putut urmări finala dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova, încheiată prematur. Jucătoarea din Cehia a fost nevoită să abandoneze din cauza unor probleme medicale la scorul de 6-0, 2-1.
Simona Halep le-a mulţumit fanilor după victoria de la Roma
"Salutare, tuturor. Am avut o săptămână grozavă la Roma şi mă bucur că voi avea acest trofeu acasă. Ştiu că nu puteţi fi lângă mine aici din cauza restricţiilor, dar vă mulţumesc că mă încurajaţi şi vă trimit un sărut!", a spus Simona Halep.
A message from @simonahalep, your 2020 @internazionalibnlditalia champion!
A post shared by WTA (@wta) on
La Roma, Halep a fost finalistă în 2017 şi 2018, pierzând de fiecare dată în faţa ucrainencei Elina Svitolina, scoruri 6-4, 5-7, 1-6, respectiv 0-6, 4-6. În cele din urmă a dat lovitura şi a cucerit cel de-al 22-lea trofeu WTA.
Pentru prima dată în carieră, Simona a câştigat trei turnee consecutive. Cu succesul înregistrat în faţa Karolinei Pliskova, constănţeanca a ajuns la 14 victorii la rând. Şi-a egalat cea mai bună performanţă – a mai avut o astfel de serie în 2015.
- Simona Halep a câştigat 22 de turnee în carieră
- Românca a triumfat în premieră la Roma
- Simona Halep le-a transmis un mesaj suporterilor
- Norvegia - Anglia e duminică, de la ora 00:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Argentina - Elveţia e duminică, de la ora 04:00, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY
- “Revii la Wimbledon și la anul?”. Anunțul făcut de Djokovic după ce a fost eliminat de Sinner în semifinale
- Jannik Sinner s-a calificat în finala de la Wimbledon! Novak Djokovic, răpus în trei seturi de liderul mondial
- Zverev a stârnit hohote de râs după ce s-a calificat în finala Wimbledon. Întrebarea de la care a început totul
- Alexander Zverev, primul finalist de la Wimbledon! Victorie clară în trei seturi
- Cehia va da noua campioană de la Wimbledon! Karolina Muchova – Linda Noskova e finala din 2026

































