Sorana Cîrstea, coșmar la Wuhan! Eliminată de locul 240 mondial, după ce a condus cu 6-1 și 4-0
Sorana Cîrstea a fost eliminată în mod șocant în runda inaugurală a turneului WTA de la Wuhan. Sportiva noastră a fost învinsă de chinezoaica Hanyu Guo (locul 240 mondial), după un meci de coșmar.
Aflată la ultimul sezon din carieră în tenisul profesionist, cea mai bine clasată jucătoare a României a cedat în trei seturi acest duel, după ce a avut un avantaj de 4-0 în setul al doilea și a irosit trei mingi de meci.
Sorana Cîrstea, eliminată de Hanyu Guo în primul tur la Wuhan
Sorana Cîrstea a suferit un eșec devastator în runda inaugurală a turneului WTA de la Wuhan, acolo unde a fost eliminată de chinezoaica Hanyu Guo, ocupanta locului 240 mondial.
Cea mai bine clasată jucătoare a României a cedat în trei seturi, la capătul unui meci ce a durat două ore și 43 de minute. După ce a câștigat la pas primul set, scor 6-1, Sorana a pierdut incredibil actul secund. Românca a avut 4-0 în setul al doilea, însă adversara acesteia a reușit o revenire incredibilă și s-a impus la tiebreak, după ce Sorana a ratat trei mingi de meci.
S-a ajuns la decisiv, acolo unde, ajutată de suportul publicului, sportiva din China a avut mintea mai limpede. După trei breakuri, acesta a eliminat-o pe Sorana, scor 7-5 în decisiv.
Pentru un loc în faza optimilor de finală, Hanyu Guo o va înfrunta pe Katie Volynets (locul 88 mondial), care a trecut în primul tur de Kimberly Birrell (locul 40 mondial), scor (1)6-7, 7-6(3), 6-3. Pentru prezența în turul al doilea la Wuhan, chinezoaica s-a ales și cu un cec în valoare de $26,000.