Sorana Cîrstea, pe tabloul principal de la US Open 2025. Avem 7 românce la Flushing Meadows

Publicat: 16 iulie 2025, 9:03

Comentarii
Sorana Cîrstea, pe tabloul principal de la US Open 2025. Avem 7 românce la Flushing Meadows

Sorana Cîrstea, la Wimbledon - Profimedia Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025 (18 august – 7 septembrie), care a fost publicată marţi de organizatori.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top 100 WTA. Trei românce, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse, vor evolua direct pe tabloul principal, iar patru sunt pe lista rezervelor. Cîrstea, locul 166 WTA în prezent, beneficiază de clasament protejat (37 WTA).

Sorana Cîrstea, pe tabloul principal de la US Open 2025

Toate cele 70 de jucătoare din top 70 WTA se regăsesc pe lista de participante la ultimul turneu de Grand Slam al anului. Meciurile de pe tabloul principal vor începe în 24 august, la USTA Billie Jean King National Tennis Center. Ultima jucătoare care a intrat direct în tabloul principal este Mayar Sherif, numărul 99 mondial. În total, 98 dintre cele mai bune 99 jucătoare din lume (conform clasamentului din 14 iulie) se află pe lista participantelor la tabloul principal.

Singura jucătoare din top 99 care nu figurează pe lista de participare la turneul principal este Ons Jabeur, finalistă la US Open 2022 (ocupând în prezent locul 71 în clasament).

Şase jucătoare participă la tabloul principal beneficiind de clasamentul protejat, printre care Petra Kvitova, de două ori campioană la Wimbledon, care intenţionează să joace ultimul său turneu de Grand Slam la US Open 2025. Celelalte jucătoare care participă la tabloul principal beneficiind de clasamentul protejat sunt: Sorana Cîrstea, Zhu Lin, Anastasija Sevastova, Wang Yafan şi Danka Kovinic.

Reclamă
Reclamă

Fostele campioane la US Open pe tabloul principal sunt Sabalenka (2024), Gauff (2023), Swiatek (2022), Emma Răducanu (2021) şi Naomi Osaka (2018 şi 2020).

Primele rezerve pentru tabloul principal vor fi (în ordine): Leolia Jeanjean, nr. 100 mondial, Nuria Parrizas Diaz, Jil Teichmann, Alize Cornet (folosindu-şi clasamentul protejat de nr. 102) şi Aoi Ito. Campioana US Open 2019, Bianca Andreescu, se află mai jos pe lista rezervelor pentru tabloul principal.

Lista româncelor participante: Sorana Cîrstea (37 WTA, clasament protejat), Jaqueline Cristian (51 WTA), Gabriela Ruse (57 WTA); rezerve – Irina Begu (110 WTA), Anca Todoni (114 WTA), Miriam Bulgaru (219 WTA), Gabriela Lee (323 WTA).

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:51

FC Bacău – Steaua București 3-0. Echipa lui Daniel Oprița, călcată în picioare de gruparea moldoveană

12:37

Șansele Universității Craiova de a trece de Ararat Armenia și de a ajunge în grupa principală de Europa League

12:30

Schalke – Real Madrid LIVE VIDEO (18:00, AntenaPLAY). Ce se întâmplă cu starurile lui Mourinho

12:28

Andrei Nicolescu, scandal cu Dănuţ Lupu: „E o minciună”. Replica a venit imediat: „Ceartă-te cu domnul Badea”

12:07

Motivul pentru care Ianis Hagi nu a făcut parte din lotul lui Alanyaspor la jocul cu Gaziantep

11:20

Marius Șumudică, detalii de la primul antrenament la CFR Cluj. Ce a spus despre obiectivul trasat alături de conducere

1 Momente teribile la Bayern – Leipzig! Musiala s-a prăbușit pe gazon fără să fie lovit! Toți jucătorii au sărit să-l salveze 2 E din nou scandal în România după ce David Popovici a scris istorie la Campionatele Europene: „Există o ipocrizie” 3 50.000.000 de euro pentru FCSB şi Palat. Gigi Becali a recunoscut negocierile 4 Foto„Îmi cer scuze.” Anunţul făcut de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanţa istorică 5 David Popovici, show şi în tribune! Şi-a dat jos tricoul la noul record mondial: „Una dintre cele mai bune curse” 6 A greșit la gol și i s-a reziliat contractul! Fostul jucător de la FCSB a rămas liber de contract după 3 meciuri
Citește și