Gabriela Ruse, moment uriaş! Prima reacţie după titlul câştigat la Hamburg! „Sunt o jucătoare atât de nebună”. Mesajul special în limba română

Antena Sport Publicat: 11 iulie 2021, 15:52

Comentarii
Gabriela Ruse, moment uriaş! Prima reacţie după titlul câştigat la Hamburg! „Sunt o jucătoare atât de nebună. Mesajul special în limba română

Profimediaimages

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

„E foarte greu pentru mine să vorbesc. Vreau să o felicit pe Andrea, am jucat împotriva ei. Am văzut-o la televizor când eram mică, a fost o plăcere să joc împotriva ei. Le mulţumesc sponsorilor, copiilor de mingi, şi mulţumesc românilor”, a spus Ruse, care apoi a continuat şi în română: „Vă mulţumesc foarte mult că ati venit şi m-aţi susţinut!”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Antrenorului meu… îţi mulţumesc. Sunt o jucătoare atât de nebună, nu e uşor să lucrezi cu mine. Le mulţumesc tuturor celor care au fost lângă mine. M-am simţit bine de la început, pe terenul central, când m-am antrenat cu Andrea. Sunt fericită să fiu prima câştigătoare după 20 de ani, aici”, a adăugat Ruse.

Gabriela Ruse, primul turneu WTA al carierei

Elena-Gabriela Ruse, locul 198 WTA, venită din calificări, a câştigat turneul de categorie WTA 250 de la Hamburg, cu premii de 189.708 euro. Este primul titlu WTA al carierei pentru Ruse.

Ea a învins-o, în finală, cu scorul de 7-6 (6), 6-4, pe germana Andrea Petkovici, locul 130 WTA. Meciul a durat două ore şi 10 minute. Ruse a revenit în setul doi după ce a fost condusă cu 3-0.

Jucătoarea română şi-a asigurat un premiu de 25.548 de euro şi 292 de puncte WTA. Succesul de duminică îi permite sportivei de 23 de ani apropierea de Top 130 WTA, urmând ca de luni să fie pe locul 131 sau 132. Ea îşi depăşeşte cea mai bună clasare din carieră, locul 159 WTA.

Reclamă
Reclamă

„Vă mulţumesc! Ai avut o săptămână bună. Ne-am antrenat împreună şi i-am spus antrenorului meu că fata asta joacă foarte bine şi că va ajunge departe. Nu sunt fericită că ai jucat atât de bine împotriva mea. Îţi doresc lucruri minunate în viitor”, a spus Petkovic, la decernarea premiilor.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:23

Rapid – Dinamo 0-1. „Câinii” au trecut pe primul loc! Karamoko a dat lovitura pentru echipa lui Campos

23:04

Daniel Pancu şi-a ieşit din minţi în Rapid – Dinamo! A intrat pe teren şi a fost eliminat de Horaţiu Feşnic

22:39

Ce nebunie! Cristiano Ronaldo s-a ridicat să aplaude după ce un fost jucător de la FCSB a fost umilit pe teren!

22:34

VideoDebut de vis pentru John Stones! Fundaşul englez a marcat la primul meci sub comanda lui Cristi Chivu, în Inter – Betis

22:34

FotoGică Hagi şi Dan Petrescu, unul lângă celălalt la derby-ul Rapid – Dinamo! Cum au fost surprinşi cei doi

22:29

VIDEOInter – Betis 1-0. John Stones, gol la debut pentru echipa lui Cristi Chivu. Victorie în ultimul amical al verii

1 „Doar asta i-a mai rămas!” Reacția incredibilă a spaniolilor, după ce David Popovici a câștigat un nou aur 2 E din nou scandal în România după ce David Popovici a scris istorie la Campionatele Europene: „Există o ipocrizie” 3 Mourinho a decis! Doi jucători, out de la antrenamente și scoși la vânzare! Real face record: peste 200 de milioane de euro 4 50.000.000 de euro pentru FCSB şi Palat. Gigi Becali a recunoscut negocierile 5 Foto„Îmi cer scuze.” Anunţul făcut de Taisia, iubita lui David Popovici, la o zi după performanţa istorică 6 Patronul cu Bentley din fotbalul românesc, luat la rost de jucători, în vestiar: „Bă, tu nu ne dai salariile? Cum e posibil?”
Citește și