AS.ro Home
Năstase și Bănuță, victimele tragediei din aprilie 1992
19 aprilie 1992. Ceasurile arată 14.30 când antrenorul celor de la Inter Sibiu, echipă de primă divizie, îl întreabă pe șofer cam cât face până la Bistrița, unde echipa are meci cu Gloria din localitate. ”Să n-o forțezi, dar, dacă se poate, să parcăm până pe la un 19.30, să prindă băieții masa”, spune Ștefan Coidum. ”În patru ore suntem acolo!”, sosește răspunsul. ”Titularul” are permisul suspendat, așa că la manșa autocarului e un pensionar, un domn care a mai lucrat pentru clubul de pe Cibin. Sibienii sunt pățiți. Cu vreo doi ani în urmă, când Interul se întorcea de la Craiova, undeva pe Valea Oltului, cu zăpadă pe jos, autocarul derapase. Lovise o mașină din sens contrar, se redresase și, astfel, fusese evitată o tragedie.
Se pleacă la drum. Atmosfera e destinsă. Cristi Lazăr, care realizase, cu un sezon în urmă, eventul cu Dinamo, stă pe la jumătate. Citește ziarul. În spate, sunt partide încinse de cărți. ”Hai, Cristi, nu vii și tu?”, aude. E Bogdan Bănuță. Unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului românesc, comparabil, spuneau unii, cu Gheorghe Hagi. Debutase la FC Argeș, aruncat în luptă chiar de marele Gicu Dobrin, apoi, după opt ani în ”Trivale”, venise la Sibiu. Un prim sezon de adaptare, în al doilea adunase șase jocuri. ”Nu vin, că citesc ziarele!”, răspunde Cristi Lazăr.
După tragedie, la orice frână, toți băieții tremurau…
Afară, vremea-i mohorâtă. Între Sibiu și Mediaș, la Șeica Mare, plouă. Autocarul intră într-o curbă, derapează și lovește un cap de pod. Se răstoarnă pe o parte. ”Am ieșit afară, nu ne venea să credem”, avea să povestească același Cristi Lazăr. ”Lui Bănuță i se vedeau picioarele pe afară. Din mașină se țipa, se urla. Eram nebuni, nimeni nu mai judeca. Toată greutatea autocarului căzuse pe Bănuță și pe Năstase”. Primul a decedat pe loc, al doilea a mai avut puterea să spună ”Ajutați-mă!” și s-a stins și el… ”Era cu un cauciuc mare, presat pe piept”. Marian Mărgărit e aruncat afară prin trapa de deasupra autocarului, Lucian Cotora e proiectat prin parbriz. Gelu Leicu, președintele echipei din acea vreme, aflat pe scaunele din față, ajunge pe câmp, la vreo cinci metri de autocar. ”Nu mă țineam de nimic! Norocul meu a fost că am ieșit în diagonală și autobuzul nu a căzut peste mine.”
A fost dramatic. Am trăit un coşmar… toată lumea mă suna să vadă ce s-a întâmplat şi eu nu ştiam. Toată lumea ştia despre accident şi eu nu ştiam nimic. A fost dramatic. O pagină neagră din viaţa noastră. Îmi trecea prin minte doar faptul că a murit soţul meu. Tremuram toată. Mă gândeam la o nenorocire. Noi mereu când trecem pe acolo ne oprim şi aprindem lumânări şi ne rugăm pentru ei. Noi am trăit atât de intens acest sentiment pentru fotbal, pentru tot ceea ce a însemnat echipa, încât toată familia noastră a fost marcată direct
Anica Leicu, soția președintelui Gelu Leicu
Au intervenit salvările, în 40 de minute zona era plină de turisme ce luau jucătorii și îi transportau la spital. Vestea se propagă rapid. Bănuță fusese plecat în Germania, unde fratele său avea o afacere cu coroane de flori. Dar n-a rămas acolo, s-a întors, pentru că visa să joace la echipa națioanală mare, după ce trecuse pe la selecționatele de tineret. Avea 27 de ani. Năstase era căsătorit, soția fiindu-i gravidă în luna a patra.
- Bănuță jucase 30 de partide la naționalele de juniori și 11 la tineret
După cele două înmormântări, timp de o lună, toate meciurile Interului au fost suspendate. Antrenamentele erau grele, apăsătoare. Două-trei luni după aceea, în deplasări, la fiecare frână a autocarului, toți jucătorii tresăreau. Corioni, președintele Bresciei, le-a donat o mașină. Echipa nu și-a mai revenit niciodată, poate și din cauza acestui șoc. Trupa care cucerea, în aprilie 1991, Cupa Balcanică, într-o finală cu Buducnost Titograd, cu Bănuță titular, retrograda la finele sezonului 1995-1996. Se chinuia prin hățișurile de aici și, în 2000, dispărea complet… Astăzi mai există doar povești cu Inter Sibiu. Unele, frumoase, altele, triste…
Loading ...
