Anunț de ultimă oră a celor de la CFR Cluj! Detalii despre depunctarea uriașă a echipei din Gruia
Probleme mari pentru cei de la CFR Cluj. Intrați în insolvență, ardelenii riscă să fie depunctați drastic din cauza problemelor financiare prin care trec. Ultima veste nu e deloc îmbucurătoare pentru echipa pregătită de către Marius Șumudică. Formația din Gruia ar urma să piardă 12 puncte.
De altfel, Marius Șumudică a anunțat că dacă depunctarea va deveni oficială va pleca de la CFR Cluj.
Anunțul celor de la CFR Cuj în privința depunctării
CFR Cluj ar putea fi depunctată cu până la 12 puncte, susține fanatik.ro. În acest moment, trupa lui Marius Șumudică se află pe locul 9 în clasament și are 19 puncte acumulate în 15 meciuri. Acum, clubul din Gruia a oferit o reacție oficială prin intermediul unui comunicat.
„COMUNICAT DE PRESĂ
Ca urmare a ultimelor articole de presă apărute cu privire la o eventuală depunctare a echipei noastre, clubul CFR 1907 Cluj dorește să aducă la cunoștința opiniei publice, a suporterilor, a partenerilor și a reprezentanților media câteva precizări, din respect față de toți cei care sunt alături de club și din dorința de a oferi o informare corectă, completă și echilibrată.
Clubul nostru se află în procedura insolvenței începând cu data de 20.08.2026. Subliniem, pe această cale, că această procedură nu reprezintă un sfârșit, ci un instrument juridic prevăzut de lege care oferă unei entități posibilitatea de a se reorganiza și de a-și redresa activitatea. Procedura a fost deschisă cu scopul clar al redresării financiare a clubului, într-un cadru legal, transparent și supravegheat. Totodată, ea oferă protecție creditorilor clubului, asigurând un tratament corect și echitabil pentru toți cei îndreptățiți.
Ne dorim ca, la finalul acestui parcurs, CFR 1907 Cluj să fie un club mai puternic, mai stabil și pregătit să își continue tradiția de peste un secol. Am respectat întotdeauna, cu seriozitate și responsabilitate, prevederile Regulamentului național de licențiere și monitorizare al FRF/UEFA. Considerăm că respectarea acestor norme este o datorie firească pentru orice club care își asumă un rol important în fotbalul românesc și european.
În spiritul transparenței, clubul a informat Federația Română de Fotbal și UEFA că se află în procedura insolvenței, considerând că o comunicare deschisă este esențială pentru buna desfășurare a acestui proces. Cu privire la o eventuală depunctare, precizăm că, la acest moment, conducerea clubului se află într-un dialog permanent, constructiv și deschis cu Federația Română de Fotbal. Am pus la dispoziția Federației toate documentele necesare pentru o analiză temeinică și pentru o bună înțelegere a tuturor aspectelor legate de procedura de insolvență.
Avem încredere că acest dialog va continua în aceeași notă de profesionalism și bună-credință. Rugăm, de aceea, presa și opinia publică să trateze cu prudență informațiile neconfirmate oficial. Cu tot respectul cuvenit față de toate instituțiile implicate, reamintim un principiu general valabil, pe care îl considerăm firesc într-un stat de drept. Orice club sau societate își desfășoară activitatea, în primul rând, potrivit legislației naționale în vigoare.
Regulamentele organismelor sportive, ca norme ale unor organizații private, își au rolul lor important și se aplică în armonie cu legea și în limitele stabilite de aceasta. Suntem convinși că, prin dialog și prin respectarea acestui echilibru, vor fi găsite cele mai potrivite soluții, în interesul clubului, al creditorilor și al fotbalului românesc. Mulțumim Federației Române de Fotbal pentru sprijinul și deschiderea arătate în această perioadă.
Mulțumim, de asemenea, administratorului judiciar, care coordonează procedura cu profesionalism, împreună cu administratorul special al clubului. Adresăm, nu în ultimul rând, mulțumiri suporterilor noștri pentru sprijinul necondiționat. Încrederea lor este, și în această perioadă, cea mai mare forță a clubului. Clubul CFR 1907 Cluj va continua să informeze opinia publică, în mod oficial și transparent, despre orice noutate importantă legată de acest subiect”, a transmis CFR.
Pentru ardeleni urmează o serie de meciuri tari în Liga 1. CFR va întâlni Oțelul, FC Voluntari, Rapid, Universitatea Cluj și Corvinul în campionat. De asemenea, clujenii vor evolua în Cupa României împotriva celor de la Concordia Chiajna.