Gigi Becali încearcă să dea o lovitură de proporţii pe piaţa transferurilor. Vrea să îl aducă pe Paulo Vinicius la FCSB. Fundaşul de 36 de ani a devenit jucător liber de contract după ce CFR Cluj nu i-a prelungit contractul.
Gigi Becali a anunţat public că mai vrea să aducă un fundaş central. După ce a încercat să îl ia pe Branislav Ninaj de Sepsi, fără succes însă, Becali vrea să îl aducă pe Paulo Vinicius, scrie gsp.ro. Brazilianul, care s-a despărţit în această vară de CFR Cluj, a câştigat 4 titluri cu CFR Cluj şi a fost unul dintre jucătorii de bază ai campioanei.
Paulo Vinicius, dorit de FCSB
Fostul fundaş al celor de la CFR Cluj a recunoscut acum o lună că are oferte şi din România. Mai mult Vinicius nu ar spune nu unei reveniri în Liga 1.
„Sunt oferte din România, din Portugalia… Aștept puțin cu familia și apoi merg în cantonament. Șanse foarte mari să mă întorc. Este aproape de a se întâmpla. Să vedem. Sunt profesionist. Voi vedea ce ofertă e bună pentru mine”, a declarat Paulo Vinicius, în urmă cu o lună, pentru Prosport.
Paulo Vinicius a plecat de la CFR Cluj
“După patru sezoane fantastice petrecute în Gruia, drumurile clubului CFR 1907 Cluj şi ale fundaşului central Paulo Vinícius se despart. Sosit la Cluj-Napoca în vara anului 2017, Vini s-a impus într-un timp record în primul „11” al echipei noastre, devenind unul dintre pilonii de bază în lotul care domină competiţia internă de patru ani încoace.
Profesionist desăvârşit, de neclintit în defensivă şi „letal” în faţa porţii adverse în ciuda postului ocupat, cel alintat de colegi „Papai” intră în istoria clubului cu patru trofee de campion (2017-18, 2018-19, 2019-20, 2020-21) şi două Supercupe ale României (2018, 2020).
Povestea lui Vinicius în Gruia ajunge la sfârşit, însă legenda de abia începe! Îi mulţumim pe această cale pentru munca exemplară depusă în culorile clubului nostru, pentru zecile de momente memorabile în care ne-a făcut mândri să fim CFR-işti!”, a fost anunţul celor de la CFR Cluj cu privire la Vinicius.
- Gigi Becali îl vrea pe Paulo Vinicius
- Vinicius a câştigat 4 titluri cu CFR Cluj
- Sezonul din NBA se vede exclusiv în AntenaPLAY, începând cu 26 octombrie
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Ilie Stan depune plângere penală împotriva CJ Buzău. El și jucătorii își cer banii, după ce Gloria s-a desființat
- Rupt de beat, un căpitan de la o echipă din România a făcut accident la ora 4.16 dimineaţa. Cum l-au găsit poliţiştii
- Dorinel Munteanu, pe lista unei noi echipe. De ce depinde totul
- Adrian Mititelu regretă că investeşte la FCU: “Cea mai mare greșeală a vieții mele. Am distrus viața unor oameni”
- Fost antrenor al lui Cristiano Ronaldo, în România, în Liga 2, la Slatina! Cum este posibil

































