Gigi Becali încearcă să dea o lovitură de proporţii pe piaţa transferurilor. Vrea să îl aducă pe Paulo Vinicius la FCSB. Fundaşul de 36 de ani a devenit jucător liber de contract după ce CFR Cluj nu i-a prelungit contractul.
Gigi Becali a anunţat public că mai vrea să aducă un fundaş central. După ce a încercat să îl ia pe Branislav Ninaj de Sepsi, fără succes însă, Becali vrea să îl aducă pe Paulo Vinicius, scrie gsp.ro. Brazilianul, care s-a despărţit în această vară de CFR Cluj, a câştigat 4 titluri cu CFR Cluj şi a fost unul dintre jucătorii de bază ai campioanei.
Paulo Vinicius, dorit de FCSB
Fostul fundaş al celor de la CFR Cluj a recunoscut acum o lună că are oferte şi din România. Mai mult Vinicius nu ar spune nu unei reveniri în Liga 1.
„Sunt oferte din România, din Portugalia… Aștept puțin cu familia și apoi merg în cantonament. Șanse foarte mari să mă întorc. Este aproape de a se întâmpla. Să vedem. Sunt profesionist. Voi vedea ce ofertă e bună pentru mine”, a declarat Paulo Vinicius, în urmă cu o lună, pentru Prosport.
Paulo Vinicius a plecat de la CFR Cluj
“După patru sezoane fantastice petrecute în Gruia, drumurile clubului CFR 1907 Cluj şi ale fundaşului central Paulo Vinícius se despart. Sosit la Cluj-Napoca în vara anului 2017, Vini s-a impus într-un timp record în primul „11” al echipei noastre, devenind unul dintre pilonii de bază în lotul care domină competiţia internă de patru ani încoace.
Profesionist desăvârşit, de neclintit în defensivă şi „letal” în faţa porţii adverse în ciuda postului ocupat, cel alintat de colegi „Papai” intră în istoria clubului cu patru trofee de campion (2017-18, 2018-19, 2019-20, 2020-21) şi două Supercupe ale României (2018, 2020).
Povestea lui Vinicius în Gruia ajunge la sfârşit, însă legenda de abia începe! Îi mulţumim pe această cale pentru munca exemplară depusă în culorile clubului nostru, pentru zecile de momente memorabile în care ne-a făcut mândri să fim CFR-işti!”, a fost anunţul celor de la CFR Cluj cu privire la Vinicius.
- Gigi Becali îl vrea pe Paulo Vinicius
- Vinicius a câştigat 4 titluri cu CFR Cluj
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- OFICIAL | Gicu Grozav a fost prezentat la noua sa echipă! Unde a ajuns să joace fotbalistul cu 243 meciuri în Liga 1
- FCU Craiova şi-a prezentat noul antrenor! Adrian Mititelu l-a convins să revină după 8 ani la echipă
- Jurnal Antena Sport | Îl plâng toți dinamoviștii
- „De el depinde! Mai are și un patron…” Mesaj pentru Târnovanu de la un fost portar de la FCSB
- Noul stadion Dinamo ar putea găzdui o finală de cupă europeană: „Am discutat cu Lupescu”































