Gigi Becali a luat decizia finală! Olimpiu Moruţan, din ce în ce mai aproape de Galatasaray
Galatasaray a oferit 8 milioane de euro pentru Moruţan, însă Gigi Becali vrea 10. Turcii sunt dispuşi să accepte contraoferta latifundiarului din Pipera, însă cu o condiţie – suma să se poată plăti în patru rate, a scris presa din Turcia.
Patronul FCSB a confirmat informaţia şi a anunţat că vărul său, Giovanni, se va ocupa de mutare. De asemenea, Gigi Becali a explicat că nu îşi doreşte ca suma de transfer să fie publică. Motivul? Valeriu Iftime, finanţatorul lui FC Botoşani, are de încasat 10% din transferul mijlocaşului.
“Giovanni face acest transfer, s-a înțeles cu Vulturar. Daca nu se face transfer acum, poate cer mai mult. Pot să iau 10 milioane de euro pe el, pot să iau mai mult. Important e că iau cât am vrut.
Nu pot să spun suma că negociez cu Iftime, că are de luat procente din viitorul transfer. Are de luat 10% și vreau să semneze că acceptă 600.000 euro (echivalentul a 6% din suma de transfer de 10 milioane). Eu am mai negociat cu Galatasaray și am cerut 15 milioane, dar a jucat mai slab câteva meciuri și am cerut mai puțin acum”, a declarat Gigi Becali pentru GSP.ro.
”Împăratul” Fatih Terim îl aşteaptă pe Olimpiu Moruţan la Galatasaray
Fatih Terim a vorbit despre transferul lui Olimpiu Moruţan la Galatasaray. Antrenorul turcilor a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului de la FCSB, pe care l-a comparat cu legendarii Gică Hagi şi Gică Popescu.
„Moruțan este un fotbalist foarte bun, îmi place foarte mult. Pentru suma potrivită, nu cred că ar refuza Galatasaray. Am şi văzut şi ştiri în care a zis că joacă mai slab ca să ajungă la noi. Este genul de jucător care face spectacol, așa cum au făcut și frații lui înainte, Hagi, Popescu, Ilie (n.r. Adrian Ilie). Veți vedea până la 1 septembrie ce va face Galatasaray”, a declarat Fatih Terim pentru T24.
EXCLUSIV | Olimpiu Moruţan, ridicat în slăvi de Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al LPF, este convins că mijlocaşul de 22 de ani poate ajunge să valoreze o sumă uriaşă.
„Bravo lui Moruţan. Eu l-am criticat, dar acum dau în scris că va ajunge unul dintre fotbaliştii foarte buni ai echipei naţionale. Dacă se duce la turci va fi ca Hagi la Galatasaray. Nici turcii nu au asemenea jucători tehnici cum este Moruţan. Dacă s-ar duce la Mourinho, se face jucător de 40 de milioane de euro, de cel puţin 40 de milioane!„, a declarat Dumitru Dragomir în exclusivitate pentru AS.ro.
- Gigi Becali a luat decizia finală
- Olimpiu Moruţan, din ce în ce mai aproape de Galatasaray
- Columbia - Portugalia e duminică, de la ora 02:30, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Iordania - Argentina e duminică, de la ora 05:00, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Kevin De Bruyne, record absolut în istoria naționalei Belgiei! Ce s-a întâmplat în meciul cu Noua Zeelandă
- Joao Paulo, în extaz după ce Capul Verde a scris istorie la Mondial: “Multe emoţii”. Mesaj pentru fanii FCSB
- Cum arată în timp real 16-imile Campionatului Mondial 2026? S-au stabilit nouă meciuri
- Elias Charalambous, acord pentru transferul jucătorului de la FCSB! Cine ajunge sub comanda cipriotului
- Universitatea Craiova, lovitură de proporții pe piața transferurilor! Atacantul de 1,5 milioane de euro adus de Rotaru
































