Închide meniul

Simona Halep a ieșit din top 10 WTA după 7 ani! Ce loc ocupă acum și cum poate reveni între cele mai bune jucătoare ale lumii

Alexandru Ivan Publicat: 9 august 2021, 9:50

Comentarii
Simona Halep a ieșit din top 10 WTA după 7 ani! Ce loc ocupă acum și cum poate reveni între cele mai bune jucătoare ale lumii

Profimediaimages

După ultima actualizare, Simona a coborât pe locul 13 WTA. Halep are de recuperat un deficit de numai 188 de puncte ca să revină în top 10.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Simona Halep a intrat în Top 10 WTA la 27 ianuarie 2014 şi este pe locul al optulea în ceea ce priveşte longevitatea între primele zece jucătoae, din noiembrie 1975, când a fost dat publicităţii primul clasament WTA.

Simona Halep a ieșit din top 10 WTA

Simona Halep nu a mai jucat din 12 mai, de la turneul de la Roma, când a suferit o accidentare la gleznă, care a făcut-o să rateze turnee importante, precum Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice.

De această situaţie a profitat jucătoarea cehă Barbora Krejcikova, sportivă care a urcat de pe locul 11 pe 10, cel mai bun din carieră. Ea a câștigat anul acesta turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o în finală pe Anastasia Pavlyuchenkova.

O coborâre importantă a înregistrat şi jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, de pe locul 5 pe locul 8. Au urcat câte o poziţie Elina Svitolina, Karolina Pliskova şi Iga Swiatek.

Reclamă
Reclamă

Cum arată noul clasament WTA

  • 1. Ashleigh Barty (Australia) – 9.635 de puncte;
  • 2. Naomi Osaka (Japonia) – 7.146;
  • 3. Arina Sabalenka (Belarus) – 6.845;
  • 4. Sofia Kenin (SUA) – 5.345;
  • 5. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.035;
  • 6. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.850;
  • 7. Iga Swiatek (Polonia) – 4.550;
  • 8. Bianca Andreescu (Canada) – 4.431;
  • 9. Garbine Muguruza – 4.165.
  • 10. Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.113.

Situația româncelor în clasamentul WTA

Dintre celelalte jucătoare române, Mihaela Buzrănescu a urcat 18 poziţii, până pe locul 152. În afară de Halep, româncele din Top 200 sunt următoarele:

– Sorana Cîrstea se menţine pe locul 40, cu 1.734 puncte;

– Irina-Camelia Begu a coborât de pe locul 74 pe 76, cu 1.015 de puncte;

Reclamă

– Patricia Ţig a coborât o poziţie, până pe locul 91, cu 890 de puncte;

– Ana Bogdan a coborât de pe locul 102 pe locul 103, cu 826 de puncte;

– Elena-Gabriela Ruse a coborât de pe locul 107 pe 110, cu 786 de puncte.

– Irina Bara a coborât de pe locul 120 pe 121, cu 712 puncte;

– Jaqueline Cristian a urcat de pe locul 149 pe 148, cu 565 de puncte;

– Mihaela Buzărnescu a urcat de pe locul 170 pe 152, cu 542 de puncte.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Este Denis Drăguş o pierdere mare pentru România pentru meciul cu Turcia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:30
Tondela – Benfica 0-0, în Liga Portugal. Pas greșit pentru echipa lui Jose Mourinho
0:04
UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Jucătorul dorit de Chivu va juca la Atletico
23:29 1 feb.
Florin Tănase, declarația serii după FCSB – Csikszereda 1-0: „Incredibil, e decapotabil”
23:03 1 feb.
„Ei m-au ajutat cel mai mult”. Matei Popa, după debutul la FCSB: „Donnarumma? Nu-mi place deloc”
22:56 1 feb.
Darius Olaru a făcut praf arbitrajul, după FCSB – Csikszereda 1-0: „Mi se pare incredibil. Am simulat din nou”
22:48 1 feb.
Gigi Becali a „distrus” un titular de la FCSB, după victoria cu Csikszereda: „Să-l sun, crezi că te distrezi pe teren?”
1 Românul celebru cu salariu la stat de 36.800 de euro pe lună! “Ce vă mai place să le numărați banii altora” 2 FCSB transferă un atacant brazilian. Vine să se bată cu Bîrligea pentru postul de titular! 3 Un club uriaş din Europa îl transferă pe Benzema. Francezul va avea un salariu de 20 de milioane de euro! 4 Ilie Bolojan, decizie în cazul impozitului de 36.000 de euro pe care fundaţia lui Mihai Neşu trebuie să-l plătească 5 Gata, se face transferul la FCSB. Gigi Becali a bătut palma cu clubul, jucătorul semnează luni! 6 Ultimul transfer al lui Mihai Rotaru vrea campionatul cu Universitatea Craiova: “Am revenit cu drag”
Citește și