Indiciile că transferul s-ar putea materializa sunt multe. Cel mai credibil dintre toate este o postare a fratelui emirului din Qatar, un om foarte influent la PSG.
Familia Regală din Qatar îl vrea Cristiano Ronaldo lângă Lionel Messi la PSG
Khalifah Bin Hamad Al Thani, pe numele său, a postat o fotografie cu Ronaldo în tricoul lui PSG alături de Lionel Messi. Poza este însoțită de un singur mesaj, în trei limbi, spaniolă, engleză și franceză: „Poate?”
Quizás ?
Maybe ?
Peut-être ? pic.twitter.com/qHMIgHmYcV
— خلـــيفة بـــن حمـــد آلــ ثانــــــي (@khm_althani) August 24, 2021
Postarea s-a viralizat imediat, iar fanii au luat cu asalt rețelele de socializare. Din experiențele de până acum, când familia Regală din Qatar își dorește ceva, acel ceva se întâmplă. Același Khalifah Bin Hamad Al Thani a anunțat în avans venirea lui Lionel Messi la PSG.
Cristiano Ronaldo mai are un singur an de contract cu Juventus. În Italia circulă tot mai multe zvonuri că portughezul este nemulțumit și își dorește să plece. L’Equipe a scris că ar putea ajunge la Manchester City, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Transferul lui Cristiano Ronaldo depinde de situația lui Kylian Mbappe
Parizienii și-ar fi asumat faptul că Kylian Mbappe va pleca gratis la Real Madrid vara viitoare, când îi expiră contractul, dar pregătesc o lovitură de imagine similară cu cea a transferului lui Lionel Messi. Iar când vorbim despre Lionel Messi, nu există decât un singur nume care se ridică la nivelul starului argentinian când vine vorba de imagine și popularitate. Acela este Cristiano Ronaldo.
Lusitanul va fi și el liber de contract în 2022, când angajamentul cu Juventus îi va expira. Astfel, PSG va schimba două staruri la cost zero.
Potrivit sursei citate, PSG nu va fi afectată de plecarea lui Kylian Mbappe. Planul lui Nasser Khelaifi este de a construi o echipă stelară, care să adune cele mai importante nume din lumea fotbalului, precum a făcut Florentino Perez la Real Madrid la începutul anilor 2000.
Cristiano ar veni pe Parc de Princes la 37 de ani, iar PSG plănuiește să-i ofere un contract pe două sezoane, similiar cu cel al lui Lionel Messi din prezent.
- Cristiano Ronaldo ar putea ajunge la PSG
- Mesajul postat de un membru al familiei regale din Qatar
- Manchester City - Inter se joacă sâmbătă, de la ora 12:45, LIVE în AntenaPLAY
- Real Madrid - Fiorentina se joacă sâmbătă, de la ora 19:00, LIVE în AntenaPLAY
- Manchester City – Inter LIVE VIDEO (14:30, AntenaPLAY). Meci de gală pentru echipa lui Cristi Chivu la Hong Kong
- Birmingham City – Barcelona LIVE VIDEO (21:45). Catalanii continuă pregătirea de vară, LIVE în AntenaPLAY
- Reacţia emoţionantă a lui Paolo Maldini după decesul lui Franco Baresi: „Astăzi retrăiesc acelaşi sentiment…”
- Cariera fabuloasă a lui Franco Baresi, pe care mulţi l-au văzut cel mai mare fundaş al tuturor timpurilor!
- Cum l-a numit Gazzetta dello Sport pe Franco Baresi, după decesul legendei Milanului şi a naţionalei Italiei!

































