„Este dificil de explicat această înfrângere, având în vedere jocul pe care l-am prestat. Sheriff s-a apărat bine, dar noi am combinat bine, am reuşit să le spargem defensiva, am avut o mulţime de centrări… dar ceea ce nu am făcut bine au fost micile detalii. Am fi putut fi mai concentraţi.
Real Madrid – Sherrif 1-2 | Reacţia lui Carlo Ancelotti
Alegerile mele tactice după ce am egalat? Nu cred că am pierdut pentru că l-am pus pe Camavinga ca lateral. Am pierdut pentru că nu am avut noroc şi din cauza micilor detalii. Hazard? Nu i-a lipsit decât golul. Pentru că în rest a jucat bine, a combinat bine cu Karim Benzema. Nu îi mai rămâne decât să înscrie”, a spus Ancelotti, potrivit lequipe.fr.
Sheriff Tiraspol a reuşit o nouă surpriză, uriaşă de data aceasta, în actuala ediţie a Ligii Campionilor, plecând cu toate punctele de pe Stadionul Santiago Bernabeu, scor 2-1, după meciul cu liderul din LaLiga, Real Madrid. Şeriff este primul loc în Grupa D după două etape, cu maximum de puncte.
Au marcat: Benzema ’65 (p) / Jakhshibaev ’25, Sebastien Thill ’89.
Celălalt meci al grupei, Şahtior Doneţk – Inter, s-a terminat 0-0.
Clasament: Sheriff Tiraspol – 6 puncte, Real Madrid – 3 puncte, Inter – un punct, Şahtior un punct.
- Real Madrid – Sherrif Tiraspol 1-2, în grupele Ligii Campionilor
- Moldovenii scriu istorie în cea mai importantă competiţie inter-cluburi
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Patrick Vieira a devenit selecționer! A semnat cu o națională de top din Africa
- Surpriză uriașă în votul pentru Golden Boy! Lamine Yamal este doar pe locul 2
- „Iar încep dezbaterile” EA Sports a făcut dezvăluirea: Messi, printre cei mai buni! Cum arată topul jucătorilor din FC27
- Nebunie la fosta echipă a lui Răzvan Lucescu! Fanii lui PAOK s-au strâns la stadion și vor să oprească transferul record
- Jose Mourinho, verdict fără menajamente, după ce Real a „spulberat-o” pe Schalke! Ce a spus despre Mbappe şi Diomande

































