Dinamo Kiev nu a avut nicio șansă în fața super-vedetelor lui Bayern. Echipa lui Mircea Lucescu a avut o posesie de 37% și a terminat meciul cu doar două șuturi pe spațiul porții bavarezilor. Mircea Lucescu nu a rezistat și a contestat penalty-ul din care Lewandowski a deschis scorul.
Mircea Lucescu, prima reacție după Bayern – Dinamo Kiev 5-0
„Ştiam că nu putem ieşi cu ei la atac. Ei puteau să scoată uşor jucătorii noştri, ceea ce s-a întâmplat în repriza a doua. Trei dintre goluri le-au dat când mingea era în piciorul nostru. Am făcut greşeli copilăreşti. Am jucat bine până la primul gol, ne-am apărat foarte bine.
Penalty-ul a schimbat totul. Spuneau băieţii că Sydorchuk a fost împins şi a atins mingea cu mâna. Prea uşor a fost dat acest penalty. Golul lui Sane nu putea fi făcut decât de un jucător cu un nivel tehnic bun„, a spus Mircea Lucescu la finalul partidei.
Robert Lewandowski, cu o „dublă”, Gnabry, Sane și Choupo-Moting au semnat golurile serii pe Allianz Arena.
Lewandowski a ajuns la cifre astronomice după golurile înscrise în poarta echipei lui Mircea Lucescu. Polonezul a marcat în absolut toate meciurile disputate pentru Bayern, pe teren propriu, în 2021.
În ciuda eșecului usturător de la Munchen, Dinamo Kiev este pe locul 3 în grupa E, cu un punct. Lider este Bayern, cu maximum de puncte după două meciuri, pe locul al doilea este Benfica, cu 4 puncte, iar codașă este Barcelona, cu zero puncte și golaveraj -6.
Rezultatele serii în Champions League
Atalanta – Young Boys 1-0
Zenit – Malmo 4-0
Bayern – Dinamo Kiev 5-0
Benfica – Barcelona 3-0
Juventus – Chelsea 1-0
Manchester United – Villarreal 2-1
Salzburg – Lille 2-1
Wolsburg – Sevilla 1-1
- Bayern – Dinamo Kiev 5-0
- Reacția lui Mircea Lucescu
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- „N-am înţeles nimic” Neluţu Sabău şi-a taxat jucătorii după FC Argeş – Farul 1-1!
- Radu Drăgușin, debut excelent la Fiorentina! Nota primită de stoperul român, după un meci în care a pasat decisiv
- Răspunsul lui Mihai Stoica la întrebarea dacă e invidios pe Craiova fiindcă s-a calificat într-o grupă europeană!
- Cristiano Ronaldo pe locul 3, Lukaku pe locul 2! Cum arată clasamentul all-time al sumelor cumulate date pe jucători
- Andrei Borza, integralist în surpriza începutului de sezon în Turcia! Cum s-a descurcat în Galatasaray – Corum 2-2
































