“Dacă există un videoclip, veţi înţelege. Sper că vom câştiga duminică şi veţi vedea cum s-a simţit. Este o energie pe care nu o pot explica. Va trebui să aşteptăm să vedem asta. Sperăm că vor fi înregistrări cu acel moment”, a declarat el.
Belgia – Franţa 2-3 | Kylian Mbappe: S-au spus lucruri şi ne-am întors cu advăratele intenţii
Kylian Mbappe a povestit şi el despre influenţa discuţiei avute de jucători şi antrenori la pauză în întoarcerea scorului de 0-2 împotriva Belgiei.
“Am fost conduşi cu 2-0, am intrat rău, dar nu am renunţat. S-au spus lucruri şi ne-am întors cu advăratele intenţii. Am jucat mai sus, am jucat în terenul lor. Eram mai buni la transmiterea balonului, am creat ocazii. Asta ne-a dat speranţă. În cele din urmă, a fost o nebunie totală”, a afirmat jucătorul de la PSG.
Vorbind tot despre acel moment, antrenorul Didier Deschamps a declarat că, în afară de el, puţină lume credea că scorul de 0-2 în faţa Belgiei poate fi întors.
Franţa a învins, joi, la Torino, cu scorul 3-2 (0-2), echipa Belgiei şi s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor.
Au marcat: Carrasco ’37, Lukaku ’41 / Benzema ’62, Mbappe ’69 (p), Hernandez ’90.
Lukaku a marcat şi în minutul 87, dar golul a fost anulat cu ajutorul VAR pentru ofsaid. Şi penaltiul transformat de Mbappe a fost dictat după ce arbitrul german Daniel Siebert a revăzut reluarea fazei.
Spania – Franţa, finala Ligii Naţiunilor
În prima semifinală, disputată, miercuri, la Milano, Spania a învins Italia, cu scorul de 2-1.
Finala mare a competiţiei, Spania – Franţa, este programată, duminică, de la ora 21.45, la Milano. Tot duminică, de la ora 16.00, la Torino, se vor întâni Italia şi Belgia, în finala mică a competiţiei.
- Belgia – Franţa 2-3
- Franţa s-a calificat în finala Ligii Naţiunilor, după ce la pauză era condusă cu 2-0
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- Vedeta care s-a accidentat după finala Champions League şi riscă să rateze Cupa Mondială
- VIDEO | Imagini neverosimile! Simulare sau accident? Jucătorul, lovit de maşina medicală în timpul meciului
- Football Manager în realitate: echipa apărută în ciuda naziștilor, care în 2021 juca în divizia a șasea, a promovat în prima ligă
- Au refuzat România, însă Gică Hagi insistă. Jucătorii pe care “Regele” îi vrea sub tricolor
- Sir Alex Ferguson, mesaj viral pentru şeful de la PSG după victoria cu Arsenal: “Echipă plictisitoare”




































