România a visat frumos peste 80 de minute la Hamburg. A fost Germania – România 2-1, dar prestaţia tricolorilor a încântat pe toată lumea. Şi cel mai selecţionat jucător român din istorie, Dorinel Munteanu, s-a arătat satisfăcut de prestaţia românilor.
Mirel Rădoi, ordin de la Generaţia de Aur
Dorinel Munteanu spune că puteam pleca măcar cu un punct din Germania, dar ghinionul ne-a privat de un rezultat bun. Totuşi, antrenorul celor de la Oţelul laudă modul în care jucătorii pregătiți de Mirel Rădoi s-au apărat și au lovit pe contraatac.
„Am rămas cu o impresie plăcută. Ținând cont că am întâlnit un adversar puternic ne-am apărat foarte bine, am contraatacat foarte bine, am și marcat primii, am condus.
Sigur, acum după meci consider că un rezultat de egalitate era mai bun și meritat. Sunt convins ca vom prinde locul 2 fiindcă lucrurile au început să funcționeze, jucătorii și antrenorul au înțeles că rezultatul este important”, a spus Dorinel Munteanu, conform gsp.ro.
Victoria cu Armenia, obligatorie
Dorinel Munteanu spune că victoria în meciul cu Armenia este obligatorie. „Va fi un meci la fel de greu, care pe care, dar atmosfera din echipă este una foarte bună și sunt convins că vom câștiga. Nu va fi ușor, și pentru Armenia este un meci decisiv, dar cred că România este favorită, ca în tur, chiar dacă atunci am pierdut.
După palmares, istorie, România este favorită și va câștiga. Eu cred că vom câștiga luni cu Armenia și ne îndreptăm cu pași mari spre locul 2”, a mai spus antrenorul, conform sursei citate.
- Mirel Rădoi primeşte ordin de la Generaţia de Aur
- „Batem Armenia şi avem şanse mari la locul 2”
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Gică Hagi, impresionat de un jucător român din Liga 1: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
- Victor Pițurcă i-a dezvăluit lui Gică Hagi avantajul României cu Suedia: „Eu știu cum merg lucrurile”
- Gică Hagi, cuvinte mari despre David Popovici: „E o sursă de inspirație, asta vreau și eu la echipa națională!”
- Gică Hagi, conferință eveniment după 4 luni de mandat! A vorbit 20 de minute fără pauză: „Dacă nu știți motto-ul meu, notați-l!”
- Gică Hagi a anunțat principalul său obiectiv la echipa națională: „Nu există altceva”. Mesaj categoric pentru tricolori

































