România – Armenia | Mirel Rădoi, dat de gol! Cum va aborda meciul cu Armenia: „Avem mai multe şanse”

Gabriel Zamfirescu Publicat: 9 octombrie 2021, 10:25

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

România a surprins toată Europa prin tactica şi jocul pe care l-a avut în faţa Germaniei. A fost Germania – România 2-1, dar prestaţia tricolorilor a încântat pe toată lumea. Acum, luni doar victoria în faţa Armeniei ne menţine cu şanse la locul 2 care ne-ar duce la barajele pentru Mondial.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mirel Rădoi, dat de gol

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, l-a dat de gol pe Mirel Rădoi şi a dezvăluit cum va juca România în faţa Armeniei, pe Ghencea. „Suntem mândri de cum au jucat, de cum s-au dăruit, de organizarea de joc. Din ce am văzut, mi s-a părut cea mai logică treabă pe care putea să o facă. Bravo lui Mirel, este meritul lui, dar și al jucătorilor, pentru dăruire.

Poate, dacă eram mai atenți la finalizare, puteam să scoatem mai mult din meciul ăsta. Asta este. Am dat semne că putem deveni o echipă bună, nu ca Germania, dar măcar să fim competitivi în Europa.

Maturizat a fost tot timpul Rădoi. A încercat și altceva. Avem mult mai multe șanse jucând în felul acesta, reactiv, cu realizări și în atac mult mai consistente. Trebuie să fim mult mai atenți.

E păcat, azi au fost niște momente pe care am fi putut să le speculăm. Așa cum am avut șansa de a nu fi penalty și să înscriem imediat, după 1-1, dacă eram mai atenți la finalizare și am fi făcut noi 2-1, nu știu dacă am fi câștigat meciul, dar nu am fi pierdut.

Reclamă
Reclamă

Nu poți să spui că nu am ajuns la poartă, dar conștientizarea faptului că doar prin organizare putem să redevenim ce am fost odată trebuie să devină regulă în fotbalul românesc”, a spus Stoichiţă, conform digisport.ro.

Victoria, obligatorie pentru tricolori cu Armenia

„Primul pas e luni. Trebuie să fim extrem de atenți. Să nu ne mulțumim cu ce a fost în seara asta, să batem Armenia. Nu știu cum va organiza Mirel echipa, dar știu cum vrea să joace, pentru că el își organizează minuțios partiturile.

Să vedem și din punct de vedere fizic cum ne vom prezenta. În afară de faptul că sunt talentați și crescuți într-un mediu sănătos fotbaliștii germani, pe mine mă impresionează ritmul, ușurința cu care joacă. Eu zic că dacă și noi am ajunge așa cu fotbalistul român, ar fi extraordinar.

Reclamă

Să sperăm că vom ridica și campionatul românesc la un nivel care să ne oblige și la meciurile naționalei să jucăm la un nivel înalt. Ritmul ți-l dă și echipa cu care joci și campionatul în care ești.

Se poate să prinzi o zi proastă, dar nu înseamnă că nu citești jocul. Jocul poate fi citit dinainte, organizat, dar tot la mâna fotbalistului ajungi. Mă bucur că au jucat bine. E o carte de încredere pe care o putem juca în continuare. Ce va fi luni, în schimb, încărcătură nervoasă, tensiune și victorie”, a spus Stoichiţă, conform sursei citate.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:31

Răzvan Lucescu, discurs cu ochii în lacrimi despre Mircea Lucescu: „Nu cred că ar fi trebuit să se întoarcă la naţională”

12:28

Pintilii şi-a dat demisia! Se întoarce la FCSB? Prima reacție a tehnicianului

12:26

Cine arbitrează Suedia – România. Gică Hagi debutează în Liga Naţiunilor, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY (vineri, 21:45)

12:06

„Trebuie să începem bine!” Andrei Rațiu, despre meciurile din Liga Națiunilor, transferul ratat la Fulham și laudele lui Mourinho

11:58

Argint la Jocurile Asiatice pentru ciclista care în propria ţară se deghiza în bărbat pentru a nu fi atacată

11:30

Lăcrămioara Perijoc – Esra Kahraman LIVE VIDEO (18:30, AntenaPLAY). Românca luptă pentru medalie, la Europenele de box

1 E oficial, o nouă plecare de la FCSB. Semnează alături de Marius Baciu în Franţa? 2 Veste cruntă pentru Barcelona: operație și nu mai joacă anul acesta 3 Transferul visat de Gigi Becali la FCSB, după revenirea lui Laurenţiu Reghecampf. Impresarul jucătorului a făcut anunţul 4 Lovitură cumplită pentru Universitatea Craiova! Jucătorul lui Filipe Coelho nu va juca cu Getafe 5 Ferran Torres a dezvăluit jucătorul de la Barca pe care îl vrea la PSG: „L-aș aduce cu mine!” 6 OUT! Antrenorul din Liga 1, demis după meciul cu scandal
Citește și