Ianis Hagi spune lucrurilor pe nume despre situația de la Rangers
Rangers este lider în Scoția, cu 24 de puncte, însă prestațiile campioanei nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Ianis Hagi a spus lucrurilor pe nume despre situația echipei sale.
„Cred că echipa este pregătită să abordeze mai multe strategii de joc, ne putem adapta de la adversar la adversar. De asta suntem la Rangers, tebuie să ieșim pe teren și să demonstrăm ce putem. Singurul nostru obiectiv e să câștigăm toate meciurile.
Sincer, nu suntem mândri de rezultatele din acest sezon. Așteptăm și noi meciurile fără gol primit, cu care obișnuisem sezonul trecut. Lucrăm pentru asta, dar avem provocări. Adversarii sunt complicați. Acum trebuie să ne ridicăm la nivelul lor, iar de acum înainte să păstrăm poarta intactă mai des.
Cred că discuțiile în vestiar vor apărea mereu, despre cum putem progresa ca fotbaliști. Chiar și în sezonul trecut, unul incredibil, s-a întâmplat asta. E firesc, mereu e loc de mai bine. A spus-o Steven Gerrard clar și răspicat! Trebuie să ne concentrăm mai bine, să fim pregătiți pentru orice”, a declarat Ianis Hagi în cadrul unei conferințe de presă.
St. Mirren – Rangers 1-2 | Ianis Hagi, meci mare în Scoţia
Ianis Hagi face senzaţie în Scoţia. Internaţionalul român a făcut un nou meci bun în St. Mirren – Rangers 1-2. A deschis drumul trupei lui Steven Gerrard către o altă victorie în campionat. A ratat mai multe ocazii, dar a contribuit decisiv la reuşita prin care oaspeţii au revenit în meci.
Cei de la St. Mirren au deschis repede scorul, încă din minutul 4, apoi Ianis Hagi şi-a intrat în rol. ”Rangers a fost surprinsă de startul agresiv al lui St. Mirren, care a fost ajutată și de vânt. Apoi, Hagi a început să aibă influență în joc și a condus renașterea lui Rangers”, a scris BBC.
Ianis Hagi a fost schimbat de către Steven Gerrard pe finalul partidei. După o repriză secundă mai puțin reușită, internaţionalul român a fost înlocuit în minutul 78. A rămas 2-1 și Rangers a depășit liderul surprinzător Hearts, trecând pe primul loc al clasamentului din Scoţia.
- Ianis Hagi spune lucrurilor pe nume
- Dezvăluiri din vestiarul lui Rangers
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Ce „a furat” Radu Drăguşin de la Cristiano Ronaldo când juca la Juventus: „Eram acolo cu ei la mese”
- Radu Drăgușin, debut excelent la Fiorentina! Nota primită de stoperul român, după un meci în care a pasat decisiv
- Cristiano Ronaldo pe locul 3, Lukaku pe locul 2! Cum arată clasamentul all-time al sumelor cumulate date pe jucători
- Andrei Borza, integralist în surpriza începutului de sezon în Turcia! Cum s-a descurcat în Galatasaray – Corum 2-2
- Ciro Immobile s-a retras din fotbal la 36 de ani. Italianul, omagiat de Paris FC într-un mod superb



































