Scandalul continuă! Dănuţ Lupu a pus din nou tunurile pe Florin Prunea: “Pe mine nu m-a deranjat când făcea pe milogul la Negoiță?”

Dragoș Vasile Publicat: 24 noiembrie 2021, 15:44

Comentarii
Scandalul continuă! Dănuţ Lupu a pus din nou tunurile pe Florin Prunea: Pe mine nu m-a deranjat când făcea pe milogul la Negoiță?

Dănuţ Lupu, în timpul unui meci / EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dănuţ Lupu a pus tunurile pe Florin Prunea

Dănuţ Lupu nu s-a putut abţine după ce Florin Prunea l-a atacat dur. Acesta i-a amintit fostului internaţional despre perioada în care era preşedinte la Dinamo şi îi cerea bani lui Ionuţ Negoiţă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Așa a zis colegul meu de cameră. El spune că a fost, eu nu-mi aduc aminte. Și n-am fost eu coleg cu el, el a fost coleg cu mine. Nu înțeleg declarația pe care a făcut-o. Îi dau termen, sau nu, nu sunt eu om să dau termene. Chiar l-aș ruga să își retragă cuvintele alea pe care le-a spus, fiindcă îmi aduc și eu aminte de niște scrisori pe care i le băgau lui Platini prin buzunare, nu cred că îi convine.

Îmi aduc aminte de mai multe, nu cred că îi convine. Eu nu vreau să mă cert cu Florin, nu mă cert cu nimeni, dar când îmi dau o părere, dacă deranjează, ok! Și ei dau declarații. Pe mine nu m-a deranjat când făcea pe milogul la Negoiță (n.r. fostul acționar al lui Dinamo) să-i dea și lui bani să se ducă în cantonament?

Acum că Florin are o problemă cu domnul Burleanu, ok! Dar asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să aibă ceva cu domnul Burleanu. Dacă Burleanu are ceva cu Hagi, câștiga vreodată Viitorul campionatul?”, a declarat Dănuţ Lupu pentru digisport.ro.

Florin Prunea, replică devastatoare pentru Dănuţ Lupu

Fostul portar al „Generaţiei de Aur” nu a rămas fără replică după ce a fost atacat de Dănuţ Lupu. Florin Prunea a avut o replică devastatoare pentru fostul dinamovist.

Reclamă
Reclamă

„Voi știți ce fotbalist a fost Lupu ăsta? Mi-a fost și coleg de cameră. El a avut calități fizice mai bune decât Hagi. Nu era mare diferența față de Hagi… el a avut fuleul ăla. A avut alte probleme, cu pușcăria, cu boala lui că e cleptoman. Lupu este tonomatul lui Burleanu și al lui Stoichiță.

Ăștia când îi bagă fisa începe cu aceeași placă. El are ce are cu toți, nu doar cu mine. Frustrarea lui e că de când s-a lăsat de fotbal, omul ăsta n-a făcut nimic în viața lui. Ce să învețe copiii ăia de la el? Eu dacă aș fi părinte nu mi-aș duce copilul să îl antreneze Lupu. Să fure, ce să învețe?! Eu când mă întâlnescu cu el, mă pupă. E sănătos la cap?! Dar când se întâmplă ceva, începe cu Hagi, Lupescu…”, a răbufnit Florin Prunea, potrivit prosport.ro.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga Final 4?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:21

Ioan Ovidiu Sabău a revenit în Liga 1! A fost prezentat oficial la Farul

16:13

Cu ce echipă ar putea semna Zeljko Kopic, după plecarea de la Dinamo: „Ofertă formală și serioasă”

16:10

Cristi Chivu, primul transfer al verii la Inter! Mutarea a costat 23 de milioane de euro

16:00

Florentin Petre și-a decis viitorul după despărțirea lui Zeljko Kopic de Dinamo

15:57

Interzis! Un element istoric de la Cupa Mondială din 2010, exclus de FIFA pentru World Cup 2026

15:55

Cristiano Ronaldo, unic pentru Transfermarkt la 41 de ani! Anunțul în premieră făcut de celebrul site

1 UPDATEAjunge Marius Şumudică la CFR Cluj? Anunţul clar făcut de Neluţu Varga 2 Anunț uriaș făcut de catalani! Barcelona a decis deja noul antrenor, când va pleca Hansi Flick 3 UPDATETransfer la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru i-a “suflat” un jucător lui Gigi Becali. L-a luat liber de contract 4 “A semnat!”. Gigi Becali, anunțul momentului la FCSB 5 PSG construiește echipa perfectă! Jucătorul de 100 de milioane dorit de Luis Enrique vrea transferul: „Sunt fan de mic!” 6 “Curățenie” la Rapid! Patru jucători au plecat din Giulești. Anunțul făcut de Victor Angelescu
Citește și