Florin Prunea, fost portar, dar şi preşedinte în Liga 1 a făcut dezvăluiri despre situaţia celor de la CFR Cluj. Campioana domină copios campionatul, are 8 puncte avans faţă de FCSB, dar are mari probleme financiare. S-au achitat deja restanţe de 500.000 de euro, dar datoriile la jucători sunt încă importante.
Dan Petrescu va da afară mai mulţi jucători
După ce Cristi Balaj, președintele de la CFR Cluj, a confirmat problemele financiare din cadrul clubului și întârzierile salariale, Florin Prunea este convins că ardelenii vor da afară mai mulţi jucători în această iarnă. CFR nu-şi mai permite să ţină două sau trei echipe după ce a fost eliminată din Europa.
„Mai este o problemă la CFR. După gaura asta financiară care se preconizează și care este de ordinul milioanelor de euro, din ce am înțeles de la conducătorii de acolo, la iarnă, va urma o epurare masivă, pentru că eu nu văd, sincer, cum să astupi această gaură neagră de acolo. Vorbim despre un buget la o echipă cu salarii de 500 de mii de euro pe lună, cu tot cu taxe, poate chiar mai mult. Cu siguranță, e un buget de 15 milioane de euro acolo. Sunt 30 și ceva de oameni, vedeți ce lot are CFR-ul.
A spus-o și Cristi Balaj (n.r. președintele lui CFR Cluj) și de asta zic că la iarnă cred că sita va cerne puțin la CFR și nu vor mai ține cum țin acum două echipe, chiar trei”, a spus Florin Prunea, conform prosport.ro.
CFR Cluj, probleme cu insolvenţa
În ultimele săptămâni, din cauza problemelor financiare, s-a zvonit că CFR Cluj ar intra din nou în insolvenţă. Conducătorii campioanei din Gruia au negat însă cu vehemenţă acest lucru şi au anunţat că se vor achita şi restanţele către jucători.
- Dan Petrescu va da afară mai mulţi jucători
- CFR Cluj pregăteşte plecări în masă
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Marius Ştefănescu, o nouă ofertă din România: “Va dori să meargă în prima ligă”
- Ianis Hagi, integralist în Alanyaspor – Galatasaray 1-2. Ce șanse are echipa românilor să meargă mai departe
- Afacerea în care Adrian Mititelu a pierdut 40 de milioane de euro: “Ştiu că vi se pare o nebunie”
- “Mi-am vândut tot ce aveam”. Sacrificiul imens făcut de jucătorul pe care FCSB plătea 1 mil. €. Ce face acum
- Prăbuşire totală pentru fostul jucător al lui Dinamo, ce a marcat împotriva lui FCSB! Cu cine a ajuns să semneze


































