Scandalul continuă la Dinamo! Mircea Rednic nu a semnat rezilierea contractului. „A fost disponibilizat, probabil se va ajunge la judecată!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 29 decembrie 2021, 9:36

Comentarii
Scandalul continuă la Dinamo! Mircea Rednic nu a semnat rezilierea contractului. „A fost disponibilizat, probabil se va ajunge la judecată!

SportPictures / Stefan Constantin via Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Administratorul judiciar al clubului a recunoscut care este stadiul negocierilor. Rednic şi-ar dori să ajungă cu banii la zi, dar să primească şi patru salarii în plus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Răzvan Zăvăleanu: „Mircea Rednic a fost disponibilizat”

Este adevărat că nu a semnat nimic. Nu a fost o despărţire amiabilă. Lucrurile pot sta în două feluri, dar probabil se va ajunge la judecată. Ori se constată că l-am dat afară fără motiv şi atunci îi vom da patru salarii.

Ori se constată, aşa cum credem noi, că l-am dat afară pentru neîndeplinirea obiectivelor de performanţă şi atunci nu avem să îi plătim nimic decât banii până la data la care a fost disponibilizat, pe care îi vom plăti”, a spus Răzvan Zăvăleanu pentru fanatik.ro.

Zăvăleanu asigură că, din moment ce clubul este în insolvenţă, a existat opţiunea rezilierii unilaterale a contractului.

Noi aveam posibilitatea contractuală să reziliem unilateral cu Mircea Rednic în orice moment. Dacă ne înţelegeam bilateral să plece, era una, dar aşa, Rednic a fost disponibilizat”, a precizat administratorul judiciar.

Reclamă
Reclamă

Dinamo încheie 2021 pe penultimul loc în Liga 1, cu numai 12 puncte adunate în 21 de etape. În cel de-al cincilea mandat pe banca alb-roşiilor, Mircea Rednic a obţinut un singur succes în 11 meciuri din Liga 1.

Iuliu Mureșan a pus tunurile pe Mircea Rednic: ”A vrut să desființez Dinamo!”

Iuliu Mureșan a dezvăluit că Mircea Rednic i-a cerut să rezileze contractele a cel puțin 18 jucători, decizie care, în opinia sa, ar fi însemnat desființarea clubului.

Rednic a vrut să reziliem cu 18-19 jucători în total. Asta însemna ca eu să semnez să deființez Dinamo la propriu, să o las fără jucători. Am reziliat un singur contract, amiabil, cu Vestenicky, jucător adus de Rednic, la care tot Rednic a renunțat. Dar nu puteam să decimez echipa.

Reclamă

Unii jucători au fost trimiși la echipa a doua, alții s-au antrenat separat, cu alt lot al primei echipe. Plamen Iliev, Matei și Filip n-au fost dați afară. Rednic a spus că nu-i mai dorește la echipă, dar eu nu am semnat rezilierea lor”, a declarat Iuliu Mureșan la digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Vor merge Craiova şi CFR într-o grupă europeană?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
20:52

VIDEOReal Madrid – Fiorentina 2-2. Echipa lui Radu Drăgușin a reușit „remontada” cu formația lui Mourinho

20:45

FC Voluntari – UTA 1-0. Ilfovenii obțin prima victorie din noul sezon. Arădenii, în criză

20:33

VideoPus la zid de Becali, Târnovanu e mai hotărât ca niciodată să plece de la FCSB

20:33

Univ. Craiova – Petrolul LIVE TEXT (21:30). Oltenii, la primul meci după eliminarea din Champions League. Echipele de start

20:32

Dinamo a luat decizia în cazul transferului lui Dennis Politic de la FCSB

20:29

VideoLucian Bute a scris istorie pentru România la box, iar acum are colțul lui cu trofee la Muzeul de Istorie din București

1 Nebunie curată: echipa dintr-un sat cu 500 de locuitori și cu un ciung în primul 11 a dat lovitura în Europa! 2 UPDATEOficial! FC Hermannstadt s-a retras din Liga a II-a, FRF a anunțat cine îi ia locul 3 Revoltă la FCSB! Jucătorii îi cer lui Gigi Becali să-l demită pe Marius Baciu 4 OUT! Jucătorul implicat într-un scandal monstru pleacă de la Universitatea Craiova 5 UPDATEAdrian Ropotan, supus unei operații de urgență. Stelian Ogică, socrul lui, primele detalii 6 FotoMicrobuzul cu jucători de la Dinamo 2, accident rutier grav: un decedat! Adrian Ropotan are fracturi deschise
Citește și