Închide meniul
EXCLUSIV

Federația, discuții intense cu Edi Iordănescu! Cele două părți vor continua negocierile

Antena Sport Publicat: 14 ianuarie 2022, 13:51 / Actualizat: 5 aprilie 2023, 19:51

Comentarii
Federația, discuții intense cu Edi Iordănescu! Cele două părți vor continua negocierile

Hepta

Federația, discuții intense cu Edi Iordănescu! Federația Română de Fotbal caută în continuare selecționer. După ce și varianta Ladislau Boloni a picat, șefii FRF s-au reorientat către Edi Iordănescu. Din informațiile AS.ro, discuțiile dintre cele două părți au avansat destul de mult. Totuși, dacă aceștia nu vor ajunge la o înțelgere, o altă soluție pentru Federație este Adrian Mutu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Federația, discuții intense cu Edi Iordănescu!

Din informațiile AS.ro, FRF și Edi Iordănescu s-au întâlnit până în acest moment de patru sau cinci ori, chiar dacă tehnicianul s-a oferit să spună acest lucru în public. Federația l-a contactat pe Edi Iordănescu și în luna decembrie a anului trecut. Din câte se pare, între cele două părți vor mai exista câteva runde de negocieri și, mai mult ca sigur, vor mai trece câteva zile bune până când cele două părți vor ajunge la o concluzie.

Edi Iordănescu este cunoscut ca un antrenor meticulos, care studiază atent fiecare amănunt din contract. Cel mai probabil, suma oferită de FRF se învârte în jurul a 300.000 de euro, iar contractul pe doi ani, plus o opțiune de prelungire automată, în cazul calificării. Același lucru pe care i l-au oferit și lui Boloni.

Rămâne de văzut dacă FRF și Edi Iordănescu vor ajunge la o înțelegere. Este știut faptul că fostul antrenor de la FCSB are condiții extrem de clare atunci când semnează un contract. Plus că, Federația trebuie să se lupte cu arabii de la Al Fateh pentru semnătura lui Edi Iordănescu.

Aceștia îl ademenesc pe tehnicianul român cu un salariu uriaș. Din câte se pare, Iordănescu Jr. ar urma să încaseze 1.500.000 de euro în Zona Golfului. Pentru a prelua naționala, fiul lui Edi Iordănescu ar trebui să dea cu piciorul la suma impresionată de bani, oferită de arabi.

Reclamă
Reclamă

Edi Iordănescu dorit și la naționala U21

Edi Iordănescu a mai fost dorit de șefii FRF și pentru naționala U21. Tehnicianul a refuzat însă, iar acum este în cărți pentru prima reprezentativă.

Cu nea Mihai Stoichiţă am fost într-un contact permanent de mai mulţi ani. M-a dorit de două ori la naţionala mică. Este un fost antrenor, cu multă experienţă. În ultimele luni am avut o discuţie şi despre echipa naţională, la fel şi cu preşedintele Federaţiei”, a spus Edi Iordănescu, potrivit digisport.ro.

  • AS.ro LIVE, emisiunea moderată de Cătălin Oprişan, este LIVE de luni până vineri, de la ora 10:30, pe pagina www.as.ro/live, dar și pe Facebook/AntenaSport și Youtube/Antenasport. Edițiile integrale pot fi urmărite pe antenaplay.ro.
Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:50 24 oct.
AC Milan, remiză chinuită cu Pisa pe San Siro. Marius Marin, rezervă neutilizată
23:41 24 oct.
Laurenţiu Reghecampf a reuşit o performanţă importantă cu echipa lui! Şi-a îndeplinit obiectivul
23:26 24 oct.
Ilie Dumitrescu a intervenit în conflictul dintre Ștefan Baiaram și Mirel Rădoi: „Nu renunți la Bellingham sau Mbappe”
23:17 24 oct.
Întrebat dacă se gândeşte la titlu după egalul cu Dinamo, Dani Coman a anunţat obiectivul echipei sale
23:04 24 oct.
Alexander Zverev și-a asigurat prezența la Turneul Campionilor. Calificare în semifinale la Basel
23:01 24 oct.
Zeljko Kopic a spus motivul pentru care i-a schimbat pe Cătălin Cîrjan şi Alex Musi în meciul cu FC Argeş!
1 Dinamo vrea să dea marea lovitură! Ce fotbalist de la Steaua vrea să transfere 2 VIDEOLeclerc, cel mai rapid în primul antrenament din MP al Mexicului. Cursa e duminică (21:45, Antena 3 CNN şi AntenaPLAY) 3 Gigi Becali a dezvăluit marele regret de la FCSB: “I-am dat salariu ca prostul. E un pariu pierdut” 4 Ce au scris spaniolii despre Ionuţ Radu, după ce Celta Vigo a învins-o pe Nice în Europa League 5 Mihai Rotaru, categoric după ce Rădoi l-a scos pe Baiaram din lot: “Se puteau aborda altfel lucrurile” 6 Mirel Rădoi l-a pus la zid pe Ștefan Baiaram, după ce l-a scos din lot: “Nu îi dau explicații. Trebuie să accepte”
Citește și