Update: Partida a fost suspendată și, cel mai probabil, se va relua duminică, fără spectatori. Jucătorii de la Sevilla au refuzat să mai intre pe teren. Joan Jordan a acuzat dureri la cap și a fost transportat la spital, scriu cei de la Marca.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Incidentul s-a petrecut în timp ce jucătorii lui Betis sărbătoreau golul egalizator marcat de Nabil Fekir. Obiectul de metal l-a lovit pe Joan Jordan direct în cap, iar fotbalistul Sevillei s-a prăbușit imediat la pământ.

Betis – Sevilla, întrerupt. Joan Jordan, lovit în cap

Echipa medicală a intervenit imediat să verifice starea lui Joan Jordan. Arbitrul Ricardo de Burgos Bengoetxea a luat decizia de a suspenda meciul.

Polițiștii au împânzit zona de unde a fost aruncată bara de metal. Oamenii legii încearcă să-l găsească pe vinovatul care a produs incidentul.

Înainte de incident, Sevilla reușise să deschidă scorul în minutul 35, prin Papu Gomez. Betis a egalat patru minute mai târziu, prin Nabil Fekir, care a înscris direct din corner.

Meciul dintre Betis și Sevilla se joacă în faza optimilor de finală din Cupa Spaniei.