Elias Charalambous a făcut scandal după duelul cu Răzvan Marin: „O rușine” Românul, eliminat pe final
Elias Charalambous era un car de nervi după un nou meci pierdut de echipa sa, scor 1-2, contra celor de la AEK Atena, în etapa a zecea din Grecia. Cei de la Levadiakos tocmai își reveniseră după prima victorie a sezonului, 3-0 cu Aris Salonic. Acum a pierdut iar, pentru a șasea oară în ediția actuală de campionat.
Elias Charalambous s-a dezlănțuit la adresa arbitrajului. Fostul antrenor de la FCSB spune că echipa sa a fost clar dezavantajată.
Elias Charalambous, scandal după duelul cu Răzvan Marin
Elias Charalambous a avut un discurs dur la adresa arbitrilor, atât cel central, cât și cei din camera VAR. „Felicitări jucătorilor mei pentru prestația avută, au dat totul. Ne-am apărat foarte bine, chiar excepțional aș putea spune, împotriva unei echipe precum AEK, care a făcut pressing sus.
Nu vreau să îmi caut scuze, dar astăzi nu mai pot să tac. Știm că suntem o echipă mai mică, dar e o rușine.
Cred că penalty-ul dictat pentru AEK a fost o mână de ajutor. Arbitrul putea să meargă la monitor și să se uite și la penalty-ul pe care l-am cerut noi. Măcar cei din camera VAR ar fi putut să îl cheme la margine. Îmi pare rău pentru copii, pentru că meritau ceva mai bun astăzi. Nu îmi place să vorbesc despre arbitraj, dar astăzi pur și simplu nu mă pot abține”, a declarat Elias Charalambous, citat de presa din Grecia.
După acest meci, Levadiakos este pe penultimul loc în Grecia, cu doar șase puncte. De partea cealaltă, AEK Atena este pe locul trei, cu 20 de puncte. Tehnicianul cipriot s-a bazat, în acest meci, pe toți românii pe care îi are la dispoziție. Alexandru Pantea, Adrian Șut și Tavi Popescu. Primul dintre ei a fost cel care a pasat decisiv la golul din minutul 26, primul al meciului.
Luka Jovic a restabilit egalitatea în minutul 51, din penalty, iar peste alte patru minute Barnabas Varga a stabilit scorul final. Românul de la AEK Atena, Răzvan Marin, a fost titular și a ieșit de pe teren în minutul 80, când a fost eliminat pentru un fault.