Dinamo își poate încerca forțele cu echipa a doua a lui Real Madrid, antrenată de Raul. „Îmi place ideea, ar fi un eveniment!”. Când ar urma să se dispute amicalul de gală

Antena Sport Publicat: 2 februarie 2022, 17:26

Comentarii
Dinamo își poate încerca forțele cu echipa a doua a lui Real Madrid, antrenată de Raul. „Îmi place ideea, ar fi un eveniment!. Când ar urma să se dispute amicalul de gală

Mediafax Foto / ALEX NICODIM via Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Duelul dintre Dinamo și Real Madrid Castilla ar putea avea loc în luna martie, anunță digisport.ro. Spaniolii sunt de acord cu această propunere. Așteaptă acum răspunsul final al oficialilor grupării din Ștefan cel Mare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo poate juca un amical cu Real Madrid Castilla

Reprezentanții programului DDB Spania au pus toate detaliile la punct. Ei ar urma să suporte toate costurile. Din banii lor ar fi plătit atât transportul, cât și cazarea jucătorilor și a staffului tehnic.

O sa discut cu antrenorii, rămâne de văzut dacă ar fi oportună această deplasare. Pe noi nu ne-ar costa nimic. Prioritar este campionatul, vom analiza propunerea. Mie îmi place ideea unui amical cu echipa a doua a lui Real Madrid, ar fi un eveniment”, a declarat Iuliu Mureșan pentru sursa citată anterior.

Dacă șefii lui Dinamo își dau acordul, se va stabili data amicalului. Acesta ar urma să se dispute în pauza competițională. „Câinii” și-au încercat forțele și cu Barcelona. În 2002, cedau cu 0-2 pe Arena Națională, într-un meci în care Lionel Messi și Afellay înscriau pentru catalani.

Real Madrid Castilla joacă în liga a 3-a din Spania. Este antrenată de fostul căpitan al liderului din La Liga, Raul Gonzalez, cel care a câștigat 6 titluri și trei trofee UEFA Champions League în tricoul blanco.

Reclamă
Reclamă

Dinamo trece prin cel mai dificil moment din istorie. A pierdut ultimele patru meciuri din campionat și a ajuns la 17 înfrângeri stagionale. Are 12 puncte după 23 de etape și are cu un punct mai mult decât ultima clasată din Liga 1. Academica Clinceni are o restanță de disputat și îi poate depăși pe alb-roșii.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:10

Adrian Mutu a aflat ce a declarat Marius Șumudică și a ridicat un semn de întrebare: „Cum să nu fac legătura?”

12:01

Mirel Rădoi, variantă „bombă” din Liga 1! Clubul care i-ar putea lua faţa FCSB-ului: „Toţi îl agreează”

11:37

Gică Hagi, conferință de presă înaintea meciurilor din Liga Națiunilor (LIVE TEXT, ora 13:00)

11:29

Atletico a cedat! Julian Alvarez, lăsat să plece chiar și la Barcelona! Cu o singură condiție

11:21

Mbappé și Vinícius au revoltat toată Spania cu gestul lor: „Ridicol!”/ „Au luat clubul și fanii peste picior”

10:43

„Infern” pentru FCSB la derby-ul cu Universitatea Craiova. Ce-i așteaptă pe roș-albaștri în Bănie

1 Reacția demențială a lui Gasperini când a aflat că Udinese are 2-0 cu Inter! A spus doar trei cuvinte 2 Chivu n-a mai rezistat după nebunia cu 8 goluri în fața lui Udinese: „Dacă nu o spun, înseamnă că nu sunt antrenor!” 3 Andrei Rațiu, direct în istorie! Performanța stabilită la partida dintre Rayo Vallecano și Espanyol 4 Încă o lovitură dată de maghiari: al 5-lea jucător din Ungaria care semnează cu Liverpool 5 Au bătut palma! Dinamo a luat decizia şi a semnat contractul, după ce a ajuns pe primul loc 6 Gigi Becali a spus condiţiile ca Edi Iordănescu să vină la FCSB, după care a ofertat un alt antrenor în direct
Citește și