Update: Final de meci. „Dubla” lui Alexandru Băluță s-a dovedit a fi decisivă. Mezokovesd – Academia Puskas s-a terminat cu scorul de 1-2. Mijlocașul român și-a dus echipa pe primul loc în clasament, cu 40 de puncte. Ferencvaros poate reveni în poziția de lider dacă se impune în ultimul meci al etapei, cu Paksi.
Băluță a fost MVP-ul echipei pregătite de Zsolt Hornyak. Fostul jucător al Universității Craiova a deschis scorul după numai un sfert de oră. A mai dat o lovitură și după pauză.
Alexandru Băluță, „dublă” pentru Academia Puskas
Internaționalul român a mărit avantajul Academiei Puskas în minutul 63, din pasa lui Nagy. A ajuns astfel la șase goluri stagionale. Ultima dată își trecuse numele pe tabelă în derby-ul cu Ferencvaros.
Băluță are și patru assist-uri și și-a depășit numărul de goluri marcate în tot sezonul trecut. Mijlocașul ofensiv are o cotă de piață de 1 milion de euro, potrivit Transfermarkt și mai are contract cu maghiarii până în 2023.
În urmă cu trei ani și jumătate, Alex Băluță a fost vândut de Universitatea Craiova la Slavia Praga pentru 2.65 milioane de euro. La Akademia Puskas a ajuns în 2020, în schimbul a 700.000 de euro.
Crescut la Academia de fotbal „Gică Popescu”, Băluță și-a făcut debutul la seniori la Chindia Târgoviște, după care a ajuns la Viitorul lui Gică Hagi, unde a stat doar un an. A semnat apoi cu gruparea din Bănie, cu care a câștigat Cupa României în 2018.
- Alexandru Băluță a marcat din nou în campionatul Ungariei
- Mijlocașul român, „dublă” pentru Academia Puskas
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Fostul ‘magician’ din Liga 1 a semnat contractul, dar transferul a fost blocat imediat. L’Equipe dezvăluie totul
- Răspunsul lui Yamal, când a auzit că Dembele l-a „uitat” în topul pentru Balonul de Aur: „E prieten cu Mbappe, nu?”
- France Football a anunțat cei 30 de jucători care luptă pentru Balonul de Aur! Surprize uriașe: Raphinha și Cristiano, OUT
- Salariul pe care Ianis Hagi l-ar primi de la Maccabi Tel-Aviv. Urcă în topul jucătorilor români
- De ce transferul lui Ianis Hagi în Israel este un pas în faţă pentru internaţionalul român

































