Contractul halucinant cu care PSG vrea să-l deturneze pe Kylian Mbappe din drumul spre Real Madrid! Starul francez ar deveni cel mai bine plătit jucător din istoria fotbalului

Alexandru Ivan Publicat: 17 februarie 2022, 17:44

Comentarii
Contractul halucinant cu care PSG vrea să-l deturneze pe Kylian Mbappe din drumul spre Real Madrid! Starul francez ar deveni cel mai bine plătit jucător din istoria fotbalului

Profimedia

Kylian Mbappe mai are doar 5 luni de contract cu PSG și la vara poate pleca la orice echipă, gratis. În trecut, el a declarat în multe rânduri că își dorește să joace la Real Madrid, echipă pe care o susține din copilărie. Presa din Spania a anunțat că starul de 23 de ani are deja un acord cu echipa de pe Santiago Bernabeu și va ajunge în Spania la sfârșitul sezonului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Contractul halucinant cu care PSG vrea să-l deturneze pe Kylian Mbappe din drumul spre Real Madrid

PSG a prins din nou speranțe că-l poate păstra pe Mbappe la Paris după meciul cu Real Madrid din optimile UEFA Champions League, scor 1-0, în care vedeta de 23 de ani a strălucit. Jurnaliștii de la The Independent anunță că șeicii de pe Parc de Princes vor să-i ofere lui Kylian un salariu de aproape un milion de lire sterline pe săptămână (1.2 milioane de euro).

Sursa citată notează că un astfel de contract e “nemaiîntâlnit” în istoria fotbalului și că Real Madrid nu are nicio șansă să concureze financiar cu PSG. Decizia finală îi rămâne în totalitate fotbalistului de 23 de ani.

Aceeași sursă scrie că PSG a realizat importanța lui Kylian Mbappe în cadrul proiectului echipei și sunt gata să-l transforme într-o adevărată emblemă a clubului. Starul francez ar fi mai deschis decât înainte să negocieze cu actuala lui echipă.

Kylian Mbappe, evoluție stelară în PSG – Real Madrid 1-0

Kylian Mbappe a bătut-o pe Real Madrid la ultima fază, după o acțiune uriașă. a pornit de unul singur din flancul stâng, a trecut ca un fulger printre Militao și Lucas Vazquez, și l-a învins pe Courtois cu un șut tare la firul ierbii.

Reclamă
Reclamă

Vedeta lui PSG le-a explicat francezilor cum a făcut abstracție în acest meci despre telenovela transferului său la Real Madrid, un lucru despre care toată lumea vorbește în ultimul an.

”Cum să ignori situația mea? E simplu, trebuie să joci fotbal! Punem prea multe întrebări, sunt prea multe semne de întrebare. Vorbim despre PSG şi Real Madrid, două echipe mari, dar eu sunt jucătorul lui PSG. Mereu sunt fericit. 

Suntem foarte fericiţi cu acest avantaj. Urmează returul, trebuie să fim pregătiţi. Am spus că voi da totul pentru PSG şi am demonstrat asta. Am arătat asta încă o dată acum. O echipă ca PSG nu va merge pe Bernabeu să ţină de rezultat, dar ei vor juca diferit”, a comentat Mbappe, pentru Canal +.

Reclamă

Real Madrid a oferit 220 de milioane de euro pentru Kylian Mbappe vara trecută

Real Madrid îl vrea atât de mult pe Mbappe încât a fost dispusă să plătească o avere vara trecută, deși poate să-l ia gratis la sfârșitul sezonului. Madrilenii au făcut o ofertă chiar şi 220 de milioane de euro în luna august, dar aceasta fost refuzată de PSG.

Pe lângă un salariu uriaș, ”galacticii” pun la bătaie cel mai mare bonus la semnătură din istoria fotbalului: între 80 și 90 de milioane de euro, potrivit fichajes.net.

160 de milioane de euro este cota de piața a lui Kylian Mbappe, potrivit transfermarkt.com. Atacantul francez a înscris 22 goluri în 32 de meciuri jucate la PSG în acest sezon, în toate competițiile.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește Cristi Chivu să facă dubla campionat - Cupa Italiei cu Inter?
Loading ... Loading ...
Citește și:
22:59

Universitatea Craiova – Dinamo 2-1. Meci dramatic în Bănie. Nsimba, eroul oltenilor în prelungiri

22:52

VIDEOLouis Munteanu, un nou gol în Statele Unite! Atacantul român, în formă maximă în MLS

22:33

LIVE SCOREInter – Parma 1-0. Cristi Chivu, la un pas de intrarea în ISTORIE! Thuram a deschis scorul

22:29

Lovitură pentru Dinamo! Un om de bază a ieșit accidentat din derby-ul cu Univ. Craiova. Gestul făcut de Kopic

22:21

Reacţia lui Oscar Piastri după ce s-a clasat pe 3 în cursa de la Miami: “Un pas mare înainte”

22:08

“Pe final am fost prins pe picior greșit”. Prima reacție a lui Lando Norris după cursa de la Miami

1 Miraculos! O nou-promovată din Europa a cucerit titlul și primul trofeu din istoria de 128 de ani a clubului 2 Rezultatul de care mai are nevoie Cristi Chivu la Inter pentru a câştiga titlul, după ce Napoli a remizat cu Como 3 “Mai bine nu-l am în fața mea”. Dani Coman, dezlănțuit la adresa propriului jucător: “Să nu te ducă capul…” 4 FotoDavid Miculescu și-a cumpărat o mașină de lux. Octavian Popescu și-a însoțit colegul de la FCSB 5 VIDEOKimi Antonelli a câştigat cursa Marelui Premiu de la Miami, stabilind un record uriaş în Formula 1! 6 FotoÎn plin proces de divorţ, Ioana Năstase a luat o decizie radicală în privinţa lui Ilie Năstase!
Citește și