Chelsea n-a strălucit în deplasarea cu Crystal Palace. Formația londoneză, revenită recent de la Campionatul Mondial al Cluburilor, a marcat golul victoriei târziu, în minutul 89, prin Ziyech.
Chelsea s-a chinuit cu Crystal Palace, iar Thomas Tuchel a găsit motivul: “Aerul condiționat din avion!”
Thomas Tuchel a utilizat aproape cea mai bună echipă de start, dar jocul lui Chelsea n-a strălucit. La finalul meciului, managerul german a explicat că mai mulți jucători au suferit de o mică răceală, cauzată de aerul condiționat din avion.
Chelsea s-a întors weekend-ul trecut de la Abu Dhabi, unde a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor. Tehnicianul londonezilor consideră și că diferența de fus orar a jucat un rol important în prestația modestă a elevilor săi.
“Avem 6 jucători care au răcit din cauza aerului condiționat din avion. Am avut probleme și din cauza diferenței de fus orar și aproape niciun jucător nu a dormit bine.”, a spus Thomas Tuchel, citat de Daily Mail.
Chelsea a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor
Grație victoriei de pe terenul lui Crystal Palace, Chelsea a acumulat 50 de puncte. Gruparea de pe Stamford Bridge se află pe locul 3 în Premier League, la 7 puncte sub Liverpool, aflată pe poziția secundă.
Chelsea a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor după ce a disputat două meciuri. În semifinale, londonezii au învins Al-Hilal, scor 1-0, iar în ultimul act s-au impus în fața brazilienilor de la Palmeiras, printr-un gol marcat în minutul 117 de Kai Havertz.
- Crystal Palace – Chelsea 0-1, în etapa a 26-a din Premier League
- Thomas Tuchel: “Jucătorii au răcit din cauza aerului condiționat din avion”
- Cursa Marelui Premiu de la Miami e duminică, 3 mai, de la ora 22:50, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Meciurile României de la Campionatul Mondial de hochei, Divizia I/B sunt LIVE în AntenaPLAY
- Mirel Rădoi, a doua înfrângere în două meciuri pe banca lui Gaziantep! Golaveraj devastator: 0-5!
- Scandal incredibil în Olanda, unde Dennis Man a ieşit campion cu PSV! 133 de meciuri ar putea fi rejucate!
- “Am 5 Ligi ale Campionilor”. Cristiano Ronaldo, show după ce a marcat golul 970 și a fost provocat de un suporter
- Ioan Andone, prezent la Atletico Madrid – Arsenal: “Dumnezeule, Dumnezeule!”. Ce imagini a surprins
- Antonio Sefer, penalty ratat în Israel! Fostul jucător al Rapidului, execuție lamentabilă de la punctul cu var

































