Eduard Stăncioiu a renunțat la postul de antrenor secund al lui Adrian Mutu la Rapid. Galeria giuleșteană nu a putut trece peste trecutul „roş-albastru” al fostului portar.
Mihai Stoica a vorbit despre conflictul dintre Eduard Stăncioiu şi galeria Rapidului
Conflictul dintre cele două părți a început însă mai demult. Mai precis, în urmă cu 16 ani, pe vremea când Stăncioiu se afla la Sportul Studențesc.
Atunci, fostul goalkeeper a fost acuzat de „blat” într-un meci jucat chiar contra „roș-albaştrilor”, pentru că a comis un penalty în urma căruia FCSB a câștigat partida și a năruit speranțele Rapidului la titlu.
Despre situația respectivă a vorbit și Mihai Stoica, managerul general de la FCSB.
„În cazul în care trecea peste dorinţa suporterilor care au forţă foarte mare la Rapid şi îl impunea pe Stancioiu, era clar că relaţia nu avea cum să funcţioneze la început.
Dacă ai plecat cu stângul în relaţia cu suporterii pentru ei e foarte greu să se sucească pentru că sunt foarte orgolioşi. Dacă te-au luat de la început în colimator, eşti mâncat. Adică trebuie să câştigi toate meciurile şi nici atunci nu e suficient.
Un presupus „blat”, mărul discordiei dintre Eduard Stăncioiu și Rapid. Mihai Stoica neagă totul: „Să nu dezgropăm morții!”
Din ce am înţeles, între Edi Stancioiu şi nucleul dur al galeriei Rapidului există un conflict vechi (n.r. – meciul Sportul Studențesc – FCSB). E o prostie imensă, atunci nu a fost niciun ‘blat’ cu Stăncioiu la meciul ăla, hai să nu dezgropăm morţii.
Să presupunem că era adevărat aşa ceva, că noi l-am fi plătit pe Stăncioiu să ‘trăntească’ meciul ăla. Îl mai aduceam vreodată la Steaua (n.r. – FCSB)? N-are niciun sens.”, a declarat Mihai Stoica, pentru telekomsport.ro.