Simona Halep – Daria Saville, în turul al doilea la Miami Open! Simo, bilanț aproape perfect în fața australiencei

Alexandru Ivan Publicat: 22 martie 2022, 21:22

Comentarii
Simona Halep – Daria Saville, în turul al doilea la Miami Open! Simo, bilanț aproape perfect în fața australiencei

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Jucătoarea australiană Daria Saville, locul 249 WTA, beneficiară a unui wild card, s-a calificat în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Miami, fază în care va evolua cu Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 23, informează news.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Saville, 28 de ani, fostă numărul 20 mondial, a întrecut-o, marţi, în prima manşă, cu scorul de 7-5, 6-3, pe jucătoarea belgiană Greet Minnen, locul 81 WTA, după un meci de două ore şi trei minute.

Simona Halep – Daria Saville, în turul al doilea la Miami Open

Halep şi Saville s-au mai întâlnit de patru ori în circuit, iar românca a câştigat de trei ori. Ultimele meciuri au avut loc în 2016, când Halep a câştigat, scor 6-1, 6-2, în optimi la Cincinnati, şi 6-2, 6-3, în turul al doilea al Rogers Cup, iar australianca s-a impus la Roma, tot în manşa a doua, scor 6-3, 4-6, 6-3. În 2015, la Indian Wells, în turul I, Halep a obţinut victoria cu scorul de 2-6, 6-1, 6-2.

La Miami Open, jucătoarea română este direct acceptă în manşa a doua.

Simona Halep este doua favorită a caselor de pariuri la câștigarea turneului de la Miami. Campioana de la Indian Wells, Iga Swiatek, pornește cu prima șansă, conform bookmakerilor.

Reclamă
Reclamă

Simona Halep, a doua favorită la Miami Open!

Simona are o cotă de 12 la câștigarea trofeului de la Miami, fiind întrecută doar de Iga Swiatek, cu o cotă de 6. Aceeași cotă ca a lui Halep o mai are și Aryna Sabalenko. Paulo Badosa, Anett Kontaveit și Maria Sakkari se află și ele printre favorite (cotă 15).

În afară de Simona Halep, alte trei românce se mai află pe tabloul principal de la Miami, dar, din punctul de vedere al caselor de pariuri, au șanse minime la câștigarea turneului. Sorana Cîrstea are o cotă de 150.

Irina Begu a primit o cotă de 200, iar Gabriela Ruse are o cotă uriașă de 300. Emma Răducanu, care se află pe aceeași parte de tablou cu Simona Halep la Miami, are o cotă de 30 la adjudecarea trofeului.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:30

Bernadette Szocs – Sabine Winter LIVE VIDEO (10:00, AntenaPLAY). Bernie luptă pentru optimile de la WTT Champions Macao 2026

9:22

Kylian Mbappe, cuvinte mari despre Jose Mourinho: „Te face să te simți viu!”

8:57

Mihai Stoica l-a făcut praf pe un jucător al lui Chivu, după Real – Inter 2-1: „Şmecher. Şi-a bătut joc”

8:47

Lautaro, sfidător după înfrângerea cu Real: „Vrem să câștigăm trofeul!” Ce spune despre planul lui Chivu

8:33

Chivu a răbufnit când a auzit întrebarea jurnaliștilor după înfrângerea cu Real: „De ce trebuie să faceți asta?!”

8:32

Jucătorul lui a fost votat omul meciului în Real – Inter, dar lui Mourinho nu i-a convenit: „Cine a ales probabil dormea”

1 Ianis Hagi a bătut palma cu noua echipă şi face vizita medicală! Fiul „Regelui” pleacă din Turcia 2 Dinamo, aproape să-l vândă pe Mamoudou Karamoko. Suma de necrezut cerută pentru transfer 3 Antrenorul care s-a autopropus la FCSB, în locul lui Marius Baciu. Gigi Becali i-a dat răspunsul imediat 4 Pancu nu glumește! Rapid i-a reziliat contractul unui jucător 5 OUT de la FCSB! Mihai Stoica a făcut anunțul: jucătorul nu mai joacă anul acesta 6 Jucătorul care e OUT de la echipa din Liga 1, după doar 79 de minute jucate. Cu cine a semnat
Citește și