Garry Kasparov crede că regimul lui Vladimir Putin se va prăbuşi şi vine cu o propunere radicală în privinţa drapelului Rusiei: “Nu mai trebuie să aibă pic de roşu”

Publicat: 12 aprilie 2022, 18:35 / Actualizat: 12 aprilie 2022, 20:28

Comentarii
Garry Kasparov crede că regimul lui Vladimir Putin se va prăbuşi şi vine cu o propunere radicală în privinţa drapelului Rusiei: Nu mai trebuie să aibă pic de roşu

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Garry Kasparov, unul dintre principalii contestatari au lui Vladimir Putin, a venit cu o idee radicală. Vrea ca drapelul Rusiei să aibă doar două culori şi să dispară cea roşie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Kasparov este unul dintre contestatarii lui Vladimir Putin şi unul dintre oamenii care cer îndepărtarea liderului de la Kremlin de la putere. Kasparov ar vrea ca şi culoarea roşie să dispară de pe steagul Rusiei.

Garry Kasparov: “Credem că vii­torul drapel al Rusiei nu ar trebui să mai aibă roşu!

Vedeți în spatele meu drapelul ucrainean și pe cel rusesc, pe cel rusesc cum ar trebui să fie în viitor, fără roșu, arborat deja în orașele lumii de pacifiști și antiputiniști. Credem că vii­torul drapel al Rusiei nu mai trebuie să aibă niciun pic de roșu (nicio urmă de sânge pe el) pe el.

De aceea, alături de ruși care gândesc ca mine, acum mă implic în direc­ția creării unei repre­zen­tări alternative a Rusiei în lume. Este foarte important să spunem că Rusia nu este Putin. Sunt milioane de ruși în dias­poră și este important să ne unim și să arătăm că Rusia merită un loc în rândul țărilor civilizate.

Nu știm ce se va întâmpla când re­­gi­mul lui Putin se va prăbuși – și am spus când, nu dacă. Vom face tot ce putem pentru a apăra numele țării noastre, care a fost groaznic pătat de Putin și ai săi. De aceea în­depărtarea ori­că­rei urme de sânge de pe steagul nostru este obligatorie”, a spus Kasparov, conform celor de la newmoney.ro.

Reclamă
Reclamă

 Garry Kasparov, atac violent la adresa lui Vladimir Putin

Garry Kasparov (58 de ani) a avut o nouă reacție categorică la adresa lui Vladimir Putin, cel care a declanșat războiul teribil din Ucraina. Fostul campion mondial la șah a cerut măsuri urgente pentru a fi opriți militarii ruși.

Dezident al regimului lui Putin, Ksparov anunță că președintele Rusiei este autorul unui adevărat genocid și că vrea să își ducă planul la capăt indiferent câte victime se vor înregistra.

Reclamă

Războiul lui Putin în Ucraina a intrat în următoarea etapă, cea de distrugere și ucidere a civililor. Face parte din Războiul Mondial al lui Putin, un război cu lumea civilizată cu drepturi internaționale, democrații și orice amenințare la adresa puterii sale.

Trebuie să îl oprim pe Putin acum, dacă nu îl oprim să distrugă Ucraina și să comită acest genocid împotriva poporului ucrainean, va exista o dată viitoare și va fi în țările NATO, cu o amenințare nucleară fără precedent„, a declarat Garry Kasparov pe rețelele sociale.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Pe ce loc va termina Nuno Campos cu Dinamo în primul sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:29

Adi Ilie a anunţat care sunt cei 3 jucători ai viitorului naţionalei României: “Sper că Hagi şi-a dat seama”

11:23

28.000.000 de euro: tânărul de doar 18 ani, transfer record în Premier League!

11:12

Marc Marquez, victorie în cursa de sprint a Marelui Premiu MotoGP al Ungariei

10:32

CSM Bucureşti – Brest LIVE SCORE (16:00). Duel pentru bronz, în Liga Campionilor

10:10

OFICIAL | De neoprit! Campioana transferurilor din Liga 1 a anunțat un nou jucător adus

10:01

VIDEOMessi a văzut de pe bancă golul de PlayStation al Argentinei. Lautaro Martinez, evoluţie stelară înainte de World Cup

1 OFICIAL | Nuno Campos, înlocuitorul lui Zeljko Kopic la Dinamo. Anunţul clubului 2 Starul Universităţii Craiova, pe lista echipei care a făcut spectacol în Champions League! 3 Ce se mai ştie de Leni Celnicu, prima soție de care Gică Hagi a divorţat pentru că îi punea miere în cafea. Cum arată acum 4 Nuno Campos trece direct la treabă! Primul lucru pe care îl face noul antrenor de la Dinamo. Kopic, și el implicat 5 Hansi Flick, lovitură de geniu! Barca rezolvă o problemă uriașă după Mondial cu doar 10 milioane de euro 6 Anunţul lui Ioan Ovidiu Sabău despre Denis Alibec, după ce a fost prezentat oficial la Farul
Citește și