Dan Petrescu a încasat un cartonaș galben în meciul FC Voluntari – CFR Cluj 0-1. “Bursucul” susține că arbitrul Adrian Cojocaru nu l-a avertizat pentru proteste, ci pentru că o sticlă a căzut în surpafața tehnică a celor de la CFR Cluj.
Petrescu a spus că nici măcar nu e el vinovat pentru sticla căzută, vina îi aparține secundului său, Cristian Panin.
Dan Petrescu, explicație fabuloasă pentru cartonașul galben încasat în FC Voluntari – CFR Cluj
“A cazut o sticlă, n-am făcut nimic, n-am vorbit la arbitru, a căzut o sticlă, pe cuvânt și al patrulea a zis așa e regulamentul, trebuie să îi spun că a căzut sticla aia. De fapt o dăduse Panin, n-o dădusem eu dar fiind eu antrenorul a trebuit să îmi dea mie galben. N-am protestat deloc astazi”, a spus Petrescu, la conferința de presă după meci.
Dan Petrescu a fost suspendat recent la derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj 3-2, pentru cumul de cartonașe galbene.
“Bursucul” e printre cei mai vocali antrenori din Liga 1, fiind cunoscut pentru criticile sale la adresa arbitrilor.
Detalii despre crizele de nervi ale lui Petrescu
Dumitru Dragomir a găsit o explicaţie pentru crizele nervoase ale lui Dan Petrescu din timpul meciurilor. Fostul preşedinte al LPF spune că antrenorul campioanei este surprins deseori nervos pentru că nu vrea să piardă.
Dragomir spune despre Dan Petrescu că s-a născut învingător şi nu îi place să piardă. Dragomir crede că şi dacă ar juca tenis cu Nadal, Petrescu şi-ar dori să câştige.
„De ce eşti patron, doar să-mi cheltuieşti banii? Dan Petrescu nu trebuie să fie orgolios, va lua titlul. Te adaptezi la toate. Dacă joacă tenis cu Nadal, el vrea să bată, îl înnebuneşte de cap. Fiul meu a jucat tenis cu el. Şi 2-2 dacă joacă, pe un teren mic, cât camera asta, el vrea să câştige. E din naştere şi trebuie să-l înţelegi. Când e haos la o echipă, nu e aproape performanţa. Sunt foarte puţini jucătorii care rezistă presiunii”,a spus Dumitru Dragomir la prosport.ro.
- Dan Petrescu, avertizat în FC Voluntari – CFR Cluj 0-1
- Explicație fabuloasă a “Bursucului”
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- Campionatul Mondial de hochei e live în AntenaPLAY (15-31 mai)
- Doi jucători importanţi ai lui Dinamo, OUT pentru barajul cu FCSB! Cum ar putea arăta primul 11 al “câinilor”
- Primul jucător care pleacă de la FCSB după acest sezon! Anunțul clubului: “Nu avea cum să stea”
- “U” Cluj și-a pierdut portarul! A fost deja prezentat la noul club
- Daniel Pancu, declaraţii care le vor merge la inimă fanilor giuleşteni: “De asta are nevoie Rapid”
- Ce a discutat Dan Şucu cu Daniel Pancu! Anunţul antrenorului despre transferuri! Posibilă ţintă de la CFR Cluj































